De Droguribus

Astazi vom vorbi despre droguri. unde le gasim, ce efecte au ele, cat dureaza, cum sa ne comportam cand dam ochii cu politia.



datorita faptului ca este un subiect foarte larg, va trebui sa impart aceasta lectura in mai multe capitole. pentru ca azi am ce am cu procurarea, vom incepe cu asta. bun. sa-i dam drumu.


sa presupunem ca esti un adolescent oarecare. sau un tanar. sau chiar si batran incontinent. si esti virgin in ceea ce priveste drogurile. ai auzit tu asa din auzite cum ca drogurile astea ar fi tari. bun. toti prietenii tai povestesc intamplari de-ale lor cu unicorni, palarieri nebuni si clanta de la usa foiroasa care e acoperita de un prosop. citesti cateva articole pe wikipedia ca nah, esti un hedonist constient, si vrei sa stii la ce sa te astepti. si te decizi care ar fi drogul care te coafeaza. de obicei te apuci cu iarba. vezi ca nu iei chiar atat de multi ani daca te prinde 4la cu cacatu  in buzunar, nu exista riscul de moarte prin supradoza, nici nu poti sa iei boli incurabile. te-ai decis. "bah, vreau si io sa fumez iarba. vreau si io sa vad cum e. la tine cum a fost. a fost bine? ai vazut ceva? ce-ai vazut?"
deci procurarea. traim inca intr-o tara in care posesia de chestii precum iarba, cocaina, mefedrona, heroina, timbrele si felurite alte substante foarte interesante din punct de vedere chimic, este pasibila de inchisoare. sau de cel putin o bataie la circa cu prosopul ud peste coae. astfel, ca un autentic rebel, singurul mod pe care il mai ai de a-ti procura narcotice este acela de a apela la un dealer. dealerul, la randul lui ca un autentic rebel si luptator viteaz impotriva sistemului, este singura persoana care te poate ajuta. asta daca nu lucrezi la DIICOT si esti un politist permanent murdar in mustata de cox. in cazul asta inchide pagina si trage o linie de pe labiile curvei cu care iti imparti camera de hotel. jegosule.

DILĂRUL

Si totusi. nu se mai fac dealeri ca inainte. mai tineti voi minte vremurile alea in care dealerul vostru venea acasa la voi, faceati conversatie, fumati un cui cu el din oficiu, doar sa vezi dacă e bună? 

da, nici eu. mai tineti minte cand trebuia să-i dati doar un bip si revenea la tine cu un mesaj cerand gramajul, ora si locul? si cand Gul era G, nu 0,5? nu, coae, nici eu nu mai stiu cum era. se mai aude vorbindu-se in soapta despre dealerii cinstiti. dar sunt mai multe sanse sa futi un unicorn in cur, in timp ce ingerii plang cu lacrimi cristaline pe pula ta cand iti dai drumul decat sa gasesti un dealer cinstit.
mananc cacat. am cunoscut si eu cativa. dar i-am crezut pe cuvant, pentru ca eu nu ma droghez. dar hai ca divaghez.
dilarul il stii de la un prieten. care suna alt prieten. care suna alt prieten. dupa vreo 30 de telefoane dai de numarul omului. il suni.
-salut frate
-salut man.
-bah, am numarul tau de la giorgica boss. te-a sunat?
-da, man. m-a sunat.
de aici sunt mai multe variante:
-si, poti sa ma ajuti si pa mine cu aia banii aia?
sau: poti sa iesi sa ne vedem si noi vreo ora?
sau: frate, ai si tu cursurile alea de la bio?
care cursuri frate?
ultimele doua sau macar ultima
aaaah, da frate.
asta-i varianta panicatului.
se mai intampla sa dai de un dealer foarte chill

-alo?
-salut, frate. am nr tau de la luan guru.. te-a..
-da mah, da. ia zi, vrei narcotice? how much marijuana would you want to buy today?
te tocmesti cu el si ramane sa decideti unde dracu sa va vedeti. aia panicati te pun sa te duci la dracu in praznic, eventual pe soseaua de centura, in ploaie, noaptea la 12. si sa inchizi telefonul, sa nu te localizeze politia prin gps, ca stie el ca toate telefoanele au un dispozitiv gps prin care suntem localizati. aia mai chill te pun sa te duci la ei acasa. nu de alta da pula mea, el fumeaza de 4 ani incontinuu. nu prea mai are neuroni pentru a-si controla locomotia. si dupa 30 de telefoane, panica, suflet la gura, metafore care mai de care mai tampite, afli unde trebuie sa mergi. inchizi usor telefonul, extraordinar de entuziasmat ca totul se termina cu bine. iti aprinzi o tigara si te indrepti catre usa de la iesire. iti tragi in picioare incaltaminte. iesi pe usa, uiti sa incui.
cobori un etaj. exact sub tine. bati sfios la usa. se deschide dupa vreo 2 minute. intre usa si perete vezi un chip care seamana cu jack nicholson in shining. doar ca are ochii rosii, si e foarte calm.
-cat vrei?
-da-mi doi g. e hash sau verde.
-verde. da am si hash.
-atunci da-mi unu cu unu.
ok, bafta.
bafta.
hei, te-ai dat tu peste cap 24 de ore sa afli un numar de telefon. dar uita-te la partea buna a lucrurilor. acum stii sigur ca sub tine sta un dealer.

Pula mea, sa-i zicem Francesca

"Amor, ch'a nullo amato amar perdona
Mi prese del costui piacer si forte,
Che, come vedi, ancor non m-abbandona."


          Da, ma simt ca nenorocita de Francesca din Divina Comedie. Stia el Dante ceva.
          Din pacate s-a intamplat. inevitabilul? poate pot sa-i spun si asa. m-am indragostit. de ceva vreme. din pacate s-a intamplat. o data la cativa ani mi se intampla. in general odata la 2-3 ani. indragosteala d-aia stupida si tampa. d-aia in care esti fidel. in care nu poti sta fara cealalta persoana. faza aia in care si daca s-ar caca langa tine tu ai spune ca miroase a flori de cires. in care te trezesti ca zambesti de vreo 3 ore fara motiv anume. ah da. si ea in alea 3 ore a dormit si tu doar ai stat sa o privesti ca ultimul distrus stalker. 3 ore. 3 futute de ore, fumand tigara dupa tigara. e iubirea aia de care ajungi sa fii dependent. care de depersonalizeaza in ultimul hal. cea mai fututa. iubirea aia care daca iti cere sa te lasi futut in cur de mandingo, ai zice "pentru tine orice, draga mea. stii ca imi face placere sa te vad fericita." si e frumos. oricat m/as caca pe mine ca nu e, ca e distructiva, ca face rau, ca largeste curu si atinge amigdalele, e frumoasa. nu te iarta. e frumoasa ca asa vrea ea sa fie si tu nu ai decat sa te lupti putin, sa gandesti din cand in cand ca nu e buna dar sa nu faci nimic. sa o lasi sa te consume pana o sa te detesti pe tine. pana cand o sa o detesti pe ea. pana cand o sa detesti pe toti. pana cand o sa dispara si nu o sa lase nimic in urma ei sa umple golul. dar e bine. vreau sa fiu futut in cur. vreau sa fac compromisuri de dragul ei si sa adun frustrari si sa adune si ea frustrari si sa ne certam si sa aruncam cu chestii in noi si apoi sa ne futem ca animalele si sa ne impacam. si sa ne mai futem odata ca animalele si o sa o strang de gat si ea o sa ma zgarie pe fata in timp ce o sa imi porunceasca printe gemete si gaguri sa o fut. mai tare. mai tare mai tare, in pula mea! ca asa iti place si asa-mi place si mie. si o sa stau mult in ea dupa ce vom fi terminat, postind o tigara. pentru un moment nu o sa ma mai urasca si nici nu o sa o deranjeze faptul ca sunt un ratat si ca si-a pierdut 2 ani din viata ei cu mine. pentru ca ar fi putut face atat de multe chestii....o sa-mi mangaie ranile date de unghiile ei de mai devreme si/mi va saruta crestetul capului. si o sa-i spun ca o iubesc. si imi va raspunde ca si ea ma iubeste. si amandoi vom simti regretul din vocile noastre cand o zicem...ce/i cu blestemul asta pe capul nostru, draga mea? nu puteam sa fim doar prieteni? nu era mai simplu? nu. in fond noi suntem facuti pentru a iubi. orice. si pentru a trai. la maxim. 'ga-mi-as pula in necesitatea asta de rau si drama. dar e ok. drama si raul trebuie sa existe. si in fond e tot timpul mult mai bine sa-ti faci singur rau sau cineva iubit, decat sa ti-o faca un strain.
straniu cum suferinta si ura pot deveni dovezi ale iubirii complete.

P.S. Haide sa facem SEX TOTAL.

da, asta-i pentru tine, draga mea maniaco-depresiva. mi-ar placea sa spun ca e ultima chestie care ti-o scriu direct dar nu pot sa promit. nu pot

vara e naspa

ştiu că nu am mai scris de mult. Nu e vina mea. Defapt e vina mea. Sau nu e. Nu ştiu încă. Alt jurnal de bord. e ciudat, să te pui iar la masă, după atâta timp şi în lipsa unei muze adecvate.

            Trec printr-o perioadă cât se poate de ciudată. Nu ciudată. Stupidă mai degrabă. Muncesc de la 7 la 7 şi e teribil. Măcar durează doar 2 luni pe an. Altii au doar două luni de liber pe an si restul îl muncesc. Eu sunt invers. Eu muncesc 2 luni şi restul de 10 sunt un pierde toamnă-iarnă-primăvară. Şi e mişto aşa. Dar asta nu înseamnă că nu am momente de depresie acută. E ciudat, ştii...

            Am ajuns la faza aia a vieţii, sau am reajuns la faza aia a vieţii (pentru că am mai trecut prin una asemănătoare acum vreo 4-5 ani) în care nimic nu mă mai surprinde. Este cât se poate de trist. Este cât se poate de futut! Este....este adevărat. Şi este trist. E teribil să conştientizezi lucruri. De o lună stau. De o lună sunt cel ce aşteaptă. Ce, nici eu nu ştiu. Ceva care să-mi rupă reflexele. Ceva care să îmi zică că mai am ceva pt care să trăiesc. O siguranţă, un răspuns. UNU, în pula mea, nu cer mult. O siguranţă, o singură certitudine. Nu mai multe, doar una. Dar adevărul e că eu niciodată nu prea am fost bun în ceea ce priveşte certitudinile. Tot timpul am fost sceptic în orice. Probabil sunt prea paranoic. Sunt cu siguranţă mult prea paranoic. În momentul în care sunt aproape de adevărul ăla de mult dorit şi pe care m-am chinuit cu greu şi sudoare să-l construiesc, o voce mică mică dar a dracu de convingătoare din capul meu, vine şi îmi spune. „coae, vezi că nu e chiar aşa. Ar mai putea să fie şi altfel.”

            Sunt futut. Şi ştiu asta. nu am niciun viitor. Sper în ceva dar în ceva care e atât de departe şi atât de firav încât mă întreb de atât de multe ori dacă există. Şi apoi mă întreb, ca şi când prima delăsare nu ar fi fost de ajuns: „ să presupunem că reuşeşti să faci lucrul propus. De unde ştii că odată ajuns acolo o să îţi placă?” adevărul e că am reuşit tot timpul să fac cam ce mi-am propus. În 99% din cazuri, poate 100%. Dar să-mi bag pula dacă asta m-a făcut fericit. Nu, sunt lafel. Acelaşi om lipsit de lumină divină, fără speranţă şi bucurii. Am parte doar de orgasme şi exagerări.

            Defapt mint. Sara pe deal. E frumos cum o sara plăcută de august îţi poate da gust existenţei tale. M-a prins într-un wine bar din centrul istoric din Torino. Era o strâduţă îngustă, prin care de-abia ar încăpea o maşină, dacă ar fi avut voie să treacă. Era vreo 9 şi sorbeam agale dintr-un pahar de vin roşu, un foarte bun Barolo, vintage 1990. mă jucam cu toate aromele alea ce-mi sterpezeau dinţii şi încălzeau stomacul şi genitalele. Să nu mai vorbim de obraji. Dar îmi place când se lasă seara. E ca braţele calde şi reconfortante ale unei iubite. Nu fierbinţi, nu mă devorau. Erau doar calde şi mă îmbrăţişau cu drag pe la spate, încolăcindu-se în jurul umerilor mei. Îi simt sânii tari lipindu-se de spatele meu şi două buze roşii aşezându-se pe gât, ridicându-mi firele de păr imaginare de pe şira spinării. Împreună cu ele, sub cea inferioară o mică bilă din metal, mă face să tresar şi mai mult. E frumoasă seara asta, de mult timp nu am mai văzut una aşa. Îmi aduce aminte de una similară de când aveam vreo 17 ani. Doar că cea de acum....miroase a Fellini şi Bergman şi oricât de colorat aş fi eu, mă face să gândesc în alb şi negru ca Coco Channel. Nu, în aer nu mai miroase a aventură ci a înţelepciune, nu mai e inconştienţa ce o aduce pe ea aici ci siguranţa. Conştiinţa că îşi va primi luna şi stelele promise de atâtea ori şi va face vreun nebun să viseze că, chit că pentru un moment, că le poate cuprinde şi arunca către cele 4 zări.

            Ea însă şi-a jucat perfect rolul. A venit, mi-a adus seara, ştiind că asta aşteptam, şi a plecat. Simplu ca bunăziua, lăsându-mi un parfum în palmă care mi se părea al dracu de cunoscut. E acelaşi parfum, ştii. Nu are nume, cel puţin nu industrial. Noi muritorii de rând îl numim parfum de femeie. Şi pe tastatura mea sunt mult prea multe fire de păr. Cred că chelesc sau mi-a crescut prea mult părul. În fine.

            Ea pleacă dorindu-mi o seară cât mai faină.

Deci aşa jucăm, nu? Suntem la nivelul ăsta, da?

Ok

Game on, sister.

my kingdom for a muse

Se cauta muza. se cauta un cacat de intamplare care sa ma faca sa ma apuc de scris. si nu ma refer la insusi lipsa de inspiratie care ma face sa insirui cacaturi triviale pe o pagina web. nu, mami, vreau entuziasm. as vrea sa scriu despre cineva care imi place. baga-mi-as pula, nici nu am diacritice. da e stranie perioada asta. e fututamente ciudata. bine,fie. o sa scriu despre tine, avand in vedere ca imi tot bantui mintea in ultimul timp si ma enervezi constant cu o ratiune care nu e deloc caracteristica unei femei
asa ca incep. wish me luck.
cred ca ti-ai dat seama ca ma pricep mai mult la a scrie decat la a vorbi. nu stiu de ce. defapt stiu. cand vorbesc, o fac aiurea, fara sa fiu sincer iar 90% din ce zic sunt mizerii. asta-i singurul mod pe (PE, in pula mea) care il am de a-ti spune chestiile care-mi trec prin minte.
esti una dintre putinele persoane care reusesc sa ma enerveze constant. tre sa recunosc ca nu ma deranjeaza atat de mult.
candva cineva mi-a spus ca sunt stricat in dragoste. cam aceeasi chestie mi-ai spus-o si tu. doar ca ai facut un discurs de vreo 3 ore.
e grea, mami, viata unui cinic. azi ma uitam la un film de rahat pe TV (pt ca mi-am lasat laptopul acasa si nu pot descarca filme) in care doi prosti s-au indragostit. ideea filmului, prost, american, era dragostea(se poate mai evident?), aia tipica, oferita-ne zilnic de Hollywood. mi-am dat seama ca ea s-a indragostit de el din cauza unui complex din copilarie, in fine, mi-e lene sa-l explic acum. ideea de baza e ca bajetii aia au incercat sa-mi spuna mie ca, frate, e ok sa te indragostesti. nu conteaza cum, de ce sau cand. conteaza sa inchizi ochii, sa nu te mai gandesti si sa te lasi dus de val. macar in iubire. macar in asta. cum zicea Warhol? "we should fall in love with our eyes closed"? versiunea americana a "Saptamanii oarbe".d-asta imi plac mie filmele americane. sunt atat de ireale si de stupide incat reusesc sa-ti puna un zambet cretin pe buze. reteta e simpla. noi europenii in schimb...eh....avem un trecut atat de glorios incat ne asumam rolul de critici autorizati ai operei lui D-zeu. ii zic dumnezeu sa mai simplific un pic. hai existentei. e mai bine?
trecutul e o povara. cand nu ar trebui sa fie. cred ca unul dintre cele mai grele lucruri pe care le poate face un om e sa-si accepte trecutul. si implicit sa se ierte. doamne, cat de greu e sa te ierti. nu crezi, draga mea?
ii ierti pe toti, pentru ca in fond sunt oameni. sau nu-i ierti, pentru ca nu ai nimic de iertat. eu nu am iertat pe nimeni niciodata. pentru simplul fapt ca nu am ce ierta. iertarea este raportata la tine, la sistemul tau de valori, diferit de cel al aproapelui tau. problema intervine atunci cand tu gresesti in fata impresiilor tale despre cum crezi ca ar trebui sa mearga lucrurile. ceilalti sunt pisat in vant. vin si trec. uneori raman. dar sunt momente in care iti dai seama ca ei raman si ca, drace, oamenii astia sunt ok. oamenii astia au ceva, acea sclipire pe care o cauti in orice lucru, si mai ales in tine.
dar esti prost. salbatic (vorba unui foarte bun prieten). si.....si fugi. pentru ca esti o bruta care nu mai are incredere in nimic si vezi decat partea intunecata a lucrurilor. idiotule, cand Blaga vorbea de cunoasterea Luciferica, nu se referea la a-ti privi existenta ca pe un futut de "Via Crucis", in care te lovesti la orice pas de pacat. priveste-le ca pe bucurii, nu pacate.bag pula, divagnez. asta-i motivul pt care verdele si literatura nu se pupa. cel putin nu pe planeta mea.
oricum, ideea e ca e greu sa fi nihilist. cred ca o sa ma fut in gura, asa, din oficiu. e greu sa ma iert. sa ma iert ca am facut greseli. sau nah, sa nu le numim greseli. e greu sa accept ca am facut chestii de care imi pare rau. si nu ar trebui sa-mi para. sunt chestii. m-au facut sa ajung ceea ce sunt azi......adica o mizerie......(depresia continua in curand)......starui pe fututul in gura.

Totul e perfect

-Ce să-i faci mă Răzvane...
Trage din Kentul dăruit de mine cu putere. Două unghii negre ţin ţigarea. Sunt lungi şi murdare de la atâta muncă în câmp. e totuşi mai curat decât sunt eu, per total. Doar mâinile, modelate de ani de zile de praşilă, par plămădite din acelaşi material ca cel pe care îl lucrează: pământul. Şi în cur dacă l-aş căuta, aş găsi pământ. precum nevasta şi copilul făcut prea devreme, şi Adi pare făcut din pământ. dar unul foarte curat. miroase a praf, nu a sudoare, cum miros eu. noi burghezii ordinari avem deprinderea de a ne murdari în cel mai scurt timp şi în cel mai josnic mod, odată ajunşi într-un loc în care societatea nu ne mai pune piedici şi etichete.am stat toată ziua în curtea bunicilor şi par că m-am luat la trântă cu porcii. el în schimb, în ciuda faptului că vine de la câmp, parcă tocmai şi-a luat hainele de duminică. probabil deprinzi o anumită graţie, atunci când jonglezi zilnic cu bestiile şi câmpul.
-.....timpul nu aşteaptă pe nimeni.
continuă el după ce trage din ţigară. are aceeaşi sclipire în ochii săi albaştrii precum cerul fără de nori care îl priveşte pe oriunde s-ar duce. pentru că aici nu sunt nori. doar cerul albastru şi nesfârşit. aceeaşi sclipire care o avea şi acum 17 ani când alergam căţeaua mea neagră pe care o chema Donna pe toată uliţa. doar că acum are un rid foarte mare pe frunte şi mâinile sunt cele ale unui bărbat. eu încă am rămas la stadiul de copil/femeie în ceea ce priveşte asta. el poate merge printr-o plantaţie de "colţii babii" fără nicio durere în tălpi, pe când eu încep să ţopăi şi să blestem de la primul pas. el mânuieşte zilnic sapa şi cazmaua, pe când eu.....eu singurele bătături pe care le pot avea în palmă sunt de la labă.
Din curte vine o duduie pe la vreo 19-20 de ani. spun vârsta asta pentru că ştiu toată povestea. ar putea avea şi 30, după standardele cu care sunt obişnuit eu. are în jur de un metru şaizeci, cu un piept foarte proeminent şi nicidecum atractivă. e soţia lui. poartă în braţe un copil de doi ani, foarte neastâmpărat. se sperie la vederea mea, un total necunoscut. pe de-asupra şi cu părul lung ;i barbă e îmbrăcat într-o salopetă de blugi care probabil a aparţinut altcuiva şi o bluziţă flauşată cu dungi albe şi roşii subţiri orizontale. este roasă la mâneci şi pătată de ostropel pe piept.are aceeaşi ochi albaştri şi păr blond subţire pe care îî avea adi când era mic şi ne jucam în nisipul din faţa curţii sale. nu intram aproape niciodată în curtea lui, mă-sa era teribilă. doar când se coceau cireşele dădeam iama toţi copiii în cireşul ăla măreţ. era singurul de la colţ şi toţi fugeam la el. eu eram cel mai fraier. până la 10 ani nu am reuşit să-mi bat teama de a ma urca în copaci.pe când ceilalţi erau campioni. aşteptam ca proasta jos să se suie cineva pe o creangă mai subţire şi să o lase sau să-mi arunce cineva câte ceva. doar aşa mâncam şi eu cireşe. şi aproape niciodată cele mai bune. cireşele coapte erau în vârf, iar acolo se urcau doar şmecherii şi cei care aveau foarte mult curaj. eu eram baiatu lu mama şi a lu mamaia. şi băieţii lu mamaia sunt conştiincioşi şi nu se avântă în pericol.băieţii lu mamaia sunt mai pizde ca pizdele. până mi-am dat seama că a fi băiatu lu mamaia nu e deloc combinaţie şi că e mult mai cul să fi băiatul fetelor. un alt gayism.
-adi, hai că am pus masa. vii? că se răceşte. sfioasă şi aproape cu frică se uită spre adi, ca şi când nu ar fi vrut să-l deranjeze din cine ştie ce discuţie foarte importantă.
cu resemnare adi îşi trage sufletul şi uitându-se în jos îi spune că vine şi el imediat. stăm amândoi pe banca care a făcut-o el cu tatăl său când acesta era încă in viaţă. de-abia se mai ţine iar adi îmi spune că ar trebui să o repare. sub nicio formă nu cred că şi-ar dori să o schimbe.
-ai tăiat cireşul, îi spun eu.
-l-am tăiat, Răzvane, ce să-i fac.. unde era s-o culc pe nevastă-mia şi pă ăla micu în casa veche?
pe locul vechiului cireş se înalţă firav o continuare de două camere şi un hol a celei părinteşti. nu este vopsită dar pare nouă.
dau din cap înţelegător şi mă ridic. îl salut şi mă îndrept spre casa bunicilor în timp ce el se pierde în curte.


"Timpul nu aşteaptă pe nimeni."   a trebuit să aştept 22 de ani ca să aflu asta de la prietenul meu din copilărie care are doar 8 clase. i-am mâncat pe Platon, Machiavelli, Cicero, Nietzche, Heidegger, Thoureau, Mill, Marx...in pula mea, şi pe Noica, Ţuţea, Cioran sau Blaga când adevărul meu era la Miloşeşti. Timpul nu aşteaptă pe nimeni. am stat de vorbă cu un nenorocit de Moromete şi sunt absolut sigur că omu nu l-a citit pe Preda.
Stau şi mă întreb, ştii, de ce eu şi nu el? de ce am avut eu acces la viaţa pe care o am, fără griji, fără obligaţii, cu orizonturi mult mai largi decât majoritatea din ţara(ca să nu mai vorbim lumea) asta şi nu, în schimb, el. sau oricare din cei ce stăteau acolo sus în pom în timp ce eu eram mult prea fricos să fac pasul ăla? DE CE ÎN PULA MEA? ce am făcut eu, că sunt un căcat cocoloşit de când m-am născut şi nu am făcut nimic cu adevărat pe coaele mele? de ce am meritat eu să am ocazia asta (şi pe care sunt toate şansele să o ratez big time)? unde pula mea e dreptatea în asta? unde e Dumnezeu în asta. aşteapta, da...dumnezeu nu trăieşte în lumea asta. trăim sub zodia satanei.
ştii ce? io mă fut pe el. Steinhardt spunea că ăsta e lozul pe care l-am tras şi să facem ce-i mai bun din el. nu, frate, nu. dacă ăsta e lozul care l-am tras eu zic că căcatul ăsta de joc e măsluit. ei meritau mult mai mult să tragă lozul meu decât l-am meritat eu. meritam cu toţii să avem un start egal. şi copiii din Somalia merită să se nască într-o familie care să aibă ce să le pună pe masă. merită şi ei o mamă care să-i imbrăţişeze înainte de a-i culca într-un pat cu saltele şi aşternuturi din bumbac curate. merită să aibă un tată care să le zică că trebuie să înveţe şi să le explice cum să nu fie călcaţi în picioare. merită să nu aibe Sida din momentul naşterii...mulţumeşte, dragă cititorule, că ai conexiune la net, bani de ţigări şi asigurare socială şi medicală care va avea grija de tine atunci când ţi se va strica vederea şi vei face cancer la plămâni. şi nu mânca căcat că tu te-ai luptat pt ele. tu, care citeşti căcatul ăsta probabil ai cam aceeaşi vârstă ca şi mine. de-abia ai început să plăteşti taxe, dacă ai început să faci şi asta, deci încă eşti un parazit. dar să nu crezi că te blamez. încă mai sper că ne vom schimba. nu ştiu de ce, dar încă mai sper.
dar problema cea mai mare ştii care e? că eu voi termina de scris aici şi tu de citit şi odată terminat, nimic nu se va schimba. ne vom întoarce în lumea reală şi o să fie ca înainte. pe niciunul din noi nu o să atingă căcatul ăsta. niciunul din noi nu va avea revelaţia divină. ne vom întoarce la căcaturile noastre triviale şi la pseudoangoasele noastre de zi cu zi şi va fi ca şi când nimic nu s-a întâmplat. experienţa mea de azi, mai puţin faptul că m-a împins să scriu asta şi să reflectez un pic la situaţie, nu-mi va marca existenţa. voi fi lafel de gol ca înainte şi mă voi scufunda din nou în mediocritatea atât de iubită.
M-am tot plimbat zilele astea prin satul bunicilor în speranţa că voi găsi ceva...ceva care să mă facă să.....să simt în pula mea ceva.....nimic
nimic, pur şi simplu nimic. am vizitat locurile ce le frecventam când eram copil....nimic. un gol total.
cred că-l omor, şi asta mă omoară la rândul meu. îl văd pe Răzvanul ăla mic de-o şchioapă, bucălat, creţ şi foarte blond, fără cearcăne şi mereu zâmbăreţ, nu rânjăreţ ca acum ci zâmbăreţ, cum îl iau în braţe spunându-i că o să fie bine şi privind în altă parte îi înfig un cuţit între coaste. dar el ştie că nu o să fie bine şi în ultima clipă dă să fugă, cu o grimasă speriată. dar deja e prea târziu, eu mă am deja în braţe şi între spasmele lui şi încercările de a se descătuşa eu mă mângâi pe creştet, printre buclele aurii spunându-i "gata,o sa fie bine. o să fie bine. încă puţin. o să fie bine." şi nu am curajul să mă privesc în ochi. nu, de ce aş face asta? "o să fie bine, baby...o sa fie bine."
mă omor în fiecare zi câte puţin. dar totul o să fie bine....




"C'est l'histoire d'une société qui tombe et qui au fur et à mesure de sa chute se répète sans cesse pour se rassurer: jusqu'ici tout va bien, jusqu'ici tout va bien, jusqu'ici tout va bien...."

artistul

Da, ştiu că n-am mai scris de mult, mami. Iartă-mă. Am fost ocupat. Chiar am fost, şi-mi pare rău că te-am ignorat atât. Hai, nu fii nebună....ştii cum e cu munca asta. Plec la 7 şi ajung la 7. sunt obosit dupaia. Atat de mult mi-a fost dor de tine de nici nu-ţi imagniezi. Te rog iartă-mă şi înţelege-mă. Hai, mami, că nu mint, ai cuvântul meu. Hai, vino mai bine încoace să te sărut, nu mai fii atât de rece cu mine că şi mie mi-e greu. De ce eşti aşa? Hai că pot să văd acolo în colţul gurii un zâmbet. Şi tu mă vrei, ştiu. Aşa, uite... e mult mai bine când zâmbeşti. Eşti cea mai frumoasă creatură din grădina absurdă a universului iar eu o să te gust. Nu mă laşi? De ce nu? Hai, lasă-mă să te ating...e bine aici? da, simt cum îţi freme pielea. Ai pielea de găină, iubito. Da, ştiu că îţi place. Vreau să-ţi dau bluza jos. Hai, te rog, lasâ-mă să-ţi dau bluza jos. Vreau să văd mătasea ta cum atinge pământul, aşa cum bucăţile de marmură cad pentru a o descoperi pe Venera închisă în ea. Pentru că ştii că sunt un artist, draga mea. Lasă-mă să-ti dau marmura jos cum la rândul lui Donatello a dat-o jos de mii de ori. Lasă-mă să înlătur piatra care îţi strânge pieptul voluptuos, ce-ţi ascunde coapsele furtunoase ce par scilla şi carrida. Pentru că tu eşti totul pentru mine. Eşti tot ce vreau şi ce nu vreau. Ce voi vrea şi ce voi uita că eşti. Te voi construi, iubita mea şi din cochilia ta voi scoate o perla căutată de marinari de la începutul istoriei, oh tu sirena ce-mi furi mintile cu atingeri uşoare pe harpa ta din fildeş... da, eşti a mea şi vei fi ce vreau eu, pentru că eu pot. Şi vreau să te fut acum. Da, dă-ţi chiloţii ăia jos, lasă-mă să te fut. Fii a mea, primeşte-mă, ştiu că nu poţi să refuzi. De ce ai aerul ăsta trist? Văd cumva o licărire de liber arbitru? Ţi-ai găsit în sfârşit un dram de autocontrol? Nu, nu-i destul. Corpul tău spune altceva. Eşti udă, doamne cât de udă eşti. Da, bagă-mă în tine. Aşa, trage-mă. Vreau să văd că mă vrei. Oferă-mi plăcere cum doar tu ştii să faci. Mă vrei? Mă vrei? Mai vrei? Atunci uite-mă că vin. Simte-mă când vin. Încet, ne-aud vecinii, draga mea. Vecinii, draga mea....vecinii ne-aud....ve....ve...veeeee......oh doamne....

Uită-te ce mi-ai făcut la spate, iubito. Şi la umăr. Şi pe gât. Păi cum să mă mai duc aşa la nevastă-mea? Ce-o să zică ea? Da, ştiu, n-o să zică nimic. E lafel de proastă ca şi tine. O să urle un pic dupaia o să o fut şi o să-i treacă.

Ce fac? Mă îmbrac. Am treabă. Termină cu căcaturile astea. Ce pula mea vrei de la mine? Da, ne-auzim. Te sun eu....hai, ai grijă de tine. Mă faci să râd. Găseşte-ţi un iubit dacă vrei dragoste. Eu nu ştiu ce-i aia.

Jurnal de bord I

Asta pentru că am ceva vin la bord. De vreo săptămână şi ceva sunt în Italia. e Frumos aici în Italea. am venit cică să mă relaxez dar defapt muncesc, vreo 2 luni. ar putea foarte bine să fie şi invers: am venit să muncesc dar defapt mă relaxez vreo 2 luni. e frumos să mai iei o pauză de la marile metropole în care trăim concentraţi 40 de oameni în 20 de metri pătraţi. mă duc pe jos la muncă, fac 2 minute. un minut dacă mă grăbesc, dar să fim serioşi, cine se grăbeşte când se duce la muncă? fac prăjituri, e cât se poate de relaxant. nu mă freacă nimeni la icre, vin acasă mirosind a ciocolată. din păcate singurele femei din casă sunt maica-mea şi căţeluşa ei Lola, că m-aş fi bucurat şi eu să fiu lins din cap până în picioare de o dependentă de ciocolată. probabil Lola şi-ar cam dori să mă lingă dar niciodată n-am avut apucături zoofile. nu cel puţin după experienţa cu pornista, capra şi ciobanu de acum 2 ani. în fine, e relaxant. trăiesc într-un orăşel de munte cu o populaţie de 2000 de persoane la graniţa cu Franţa. dacă ar trebui să caracterizez orăşelul ăsta uitat de D-zeu, ar fi "locul perfect pt a concepe un copil". e atât de relaxant încât pentru o creatură ca mine, care populează jungla din beton a Bucureştiului, nevroza, claustrofobia şi în general orice semn al nebuniei premature pândeşte la fiecare colţ.
Partea cea mai interesantă e că o bună parte din viaţă, nu atât de mult în termeni de arc de timp cât în termeni de importanţă a trăirilor, mi-am petrecut-o aici. adolescenţa mea a purtat pe umeri crucea de a trăi în Demonte, orăşel de 2000 de locuitori, la 30 de km de graniţa cu Franţa. de fiecare dată când văd un semn mi-aduc aminte când am fost într-o iarnă la graniţă doar să mă piş pe linia aia care desparte cele două măreţe state. defapt mint. doar m-am pişat pe Franţa. erau -20 de grade, am ieşit din maşină, mi-am scos-o prin şliţ şi stând în Italia m-am pişat în Franţa.
Liceul meu mi l-am petrecut aici. în fiecare zi făceam naveta, 40 de min de drum până în Cuneo, să merg la liceu. şi doamne cât de frumos a fost. în ciuda constantei mele depresii de adolescent prost şi apucăturilor anarhice, a fost o perioadă substanţial bună.
M-am întâlnit zilele trecute cu o fostă prietenă din liceu. ne-am cunoscut în 2007, eram clasa a Xa pe atunci. exact de ziua mea. Roma, excursie cu liceul. ieşisem din Hard Rock Cafe, cu 2 sticle de vodka în rucsac. una o băusem pe drumul de la vatican până acolo. să fi fost vreo oră de mers pe jos, îmi făcusem de cap cu nişte colegi. pe vremea aia femieia pentru mine era un animal exotic atât de misterios încât nici nu îndrăzneam să mă apropii prea mult. nu că acum ar fi foarte mare diferenţa dar să zicem că am mai făcut câteva progrese. eram mulţi, în seara aia în faţă la hard rock cafe. eu cu prietenii şi colegii mei lafel de varză ca mine, stăteam şi făceam gălăgie. dintr-odată văd un zâmbet atât de alb şi atât de sincer cum iese dintr-un alt grup, şi îndreptându-se spre mine. am rămas evident ca lovit de un fulger, fiind prima oară când mi se întâmplă ca o fată frumoasă, şi nu numai, să-mi dăruiască un zâmbet atăt de cald. m-am făcut evident că plouă. mi-era tare frică că acel zâmbet să fie dăruit altcuiva şi eu să rămân cu buza umflată.
- Hey, bună. tu eşti Mihai, nu? îmi spune ea într-o italiană perfectă şi cu o voce atât de puternică dar atât de feminină încât şi azi a rămas pentru mine un etalon.
-ahm....da, eu sunt. bâlbâindu-mă şi încercând să ignor privirile care instant s-au revărsat asupra mea din ambele tabere, atât a mea cât şi a ei.
-te-am văzut când îţi cântau la mulţi ani colegii tăi. deci un la mulţi ani călduros îţi urez. ah, eu sunt Elena. îmi spune întinzându-mi mâna.
-mulţumesc....îmi face plăcere să te cunosc, Elena.
-eu o să plec că sunt aşteptată. ne vedem la hotel, nu? ne strângem mai mulţi la mine în cameră. vino şi tu, nr 352.
-ahm, da, hai că trec şi eu dacă e....încerc să fac pe inabordabilul.
-Ciao, Michele!
-Ciao!
Mă bufneşte râsul la ce am spus după ce a ajuns atât de departe încât să nu mă poate auzi. mă întorc spre colegii mei de cameră şi foarte serios:
-fraţilor, dormiţi şi voi prin alte părţi în seara asta, că io fut!




Nu am futut. nici măcar nu m-am sărutat, spre disperarea mea. am stat până la 5 şi am vorbit. nu atât de mult pentru că am vrut eu, ci pentru că nu mă puteam opri din a o privi.
Ciudat cum după atâţia ani se întoarce roata şi în loc de a fute îţi doreşti să stai până la 5 şi să vorbeşti.



Hai bine, să nu mâncăm căcat. să stai până la 8, să vorbeşti şi să te fuţi.

Am divagat, restul cât de curând.

Mizerii literare

Problema noastră, a oamenilor, este că ne considerăm cu toţii nişte spirite imaculate, conforme moralei social acceptate. Ceea ce facem pe lângă sunt nişte greşeli, mici abateri, de care nu suntem vinovaţi. Şi evident că nu trebuie să ştie nimeni de ele. Le ţinem în noi, minţindu-ne că au fost doar greşeli, că defapt nu am vrut să facem asta dar s-a întâmplat. Dar nu prea reuşim să ne minţim prea bine. Şi bineînţeles că suntem foarte prompţi în a critica pe ceilalţi, din nou, nu dintr-o perspectivă personală ci din ceea ce zice lumea că e bine. Ne uităm la un personaj public şi începem cu un ochi critic să-i vedem toate defectele, comportamentul imoral, lucrurile care cică „nu-s bune”. Un căcat. Singurul motiv pentru care noi nu facem aceleaşi lucruri e pentru că ne căcăm pe noi de frică şi pentru că ne interesează prea mult ce cred ceilalţi.

            „tre să faci şi tu ceva cu viaţa ta, măi băiatule”

            „păi.....fac.....”

            „ce faci mă, că io văd că doar pierzi timpul în loc să te gândeşti şi tu la viitor”

            „exact. Living large”

            Mergi la şcoală, ia-ţi un job, iubeşte o singură femeie, ia-ţi maşină, fă un împrumut pe 50 de ani, ia-ţi un apartament cu 2-3 camere care va fi mult prea mic când fi-tu o să ajungă la adolescenţă şi o să vrea şi el să fută ceva, mergi în concediu o săptămână la mare şi dacă eşti norocos încă una la munte, pe vară. Dupaia fă foamea până la următorul salariu, ca ai de plătit banca. Ce pula ta, să tot trăieşti aşa.

Adevărul totuşi e că noi, dragilor, vrem altceva, nu-i aşa? Vrem să strălucim. În fiecare din noi se ascunde un mic geniu care vrea să iasă la lumină. Singura problemă e că nu prea ştie cum. Pentru că îi avem în jur numai pe oamenii de mai sus. Şi nu prea poţi să te manifeşti cu oamenii ăia aşa de băgaţi în sistem. Suntem cu toţii atât de speciali încât nici nu mai ştii care e mai special. Toţi mici Picasso, Haydn sau Kafka, n-am dreptate? Doar că sistemul e atât de de căcat şi viaţa atât de injustă încât nu putem să arătăm la toţi ce putem, nu? Pentru că noi putem să ajungem la stele, nu? Doar că nu vrem, nu? Eu îmi bag pula. O să vă cred atunci când cineva chiar o să ajungă la stele şi dacă o să ajungă, o să-l respect pe cel ce o face, nu umanitatea în general. 80% din noi suntem făcuţi doar să respirăm aerul, trăind ca nişte paraziţi pe cei care chiar fac ceva. Da-i bine şi-aşa. măcar eu recunosc că sunt o mizerie.

Pure Morning

- hai, trezeşte-te, tâmpitule…hai mă că trebuie să ne grăbim, te-am lăsat deja să dormi o grămadă.

            Mă foiesc de vreo 3-4 ori în pat încercănd să evit şi să mă lupt cu nenorocitul de destin. Inutil. Christina e foarte hotărâtă să mă trezească. Deschid ochii şi lumina plăcută care o vedeam dincolo de ploapele închise se transformă într-un far orbitor. –îmi bag toată pula- îmi zic în gând şi cred că şi parţial cu o voce înfundată.

            -răzvan, la 12 am avionul. Hai, că e 8.30 deja. Ştii că trebuie să ajung la aeroport mai devreme. Până ne pregătim ne ia o groază de vreme. De parcă nu ştiu că eşti moşcăit dimineaţă. – de unde pula mea ştie că sunt moşcăit dimineaţă?

            Oricum, ştiam că trebuie să plece dar tare îmi venea să trimit dracu tot zborul spre londra sau unde dracu se căra duduia. O iau de gât mormăindu-I că să lase dracu zborul, şi să îl ia pe următorul că nu-I bai. Mai bine vine ea lângă mine şi mai dormim câteva ore şi eventual mai facem puţină dragoste. –hai, răzvan, serios, frate. Am şi făcut micul dejun. îmi spune cu o voce mieroasă şi zâmbet de ştrengăriţă.. Sunt întins pe o parte şi deschid larg ochii probabil brăzdaţi de vene roşii. Nu aveam de unde să ştiu dar mă usturau atât de tare încât îmi imaginam că trebuie să arate deplorabil. Am băut prea mult vin aseară, îmi spun în minte. Dau să mă ridic, morocănos şi fără să scot niciun cuvânt. Mă întind şi pentru o secundă prind din nou viziunea patului. „doamne, cât mi-aş dori să te îmbrăţişez iaraşi, dar scorpia nu mă lasă.” Aproape mă bufneşte un râs. Văzându-mă ridicat, se ridică la rândul ei şi se întoarce la strânsul hainelor. Avea două geamantane şi încă nu puteam să îmi imaginez cum a reuşit să bage atâtea haine în ele. „Şi-a luat domnişoara ceva vacanţă. Cât a stat, vreo lună? Nu pare prea dornică să se întoarcă la viaţa şi iubitul ei.” Mă răsucesc şi îmi caut chiloţii şi pantalonii pe lângă pat. Nu-i găsesc. Mă uit prin cameră, un dezastru total. Căni de cafea pe de-o parte şi de alta a patului, cărţi şi foi mă înconjurau ca într-o închisoare, fire de la laptop peste tot prin pat şi ciudat, laptopul pe jos. „cum dracu au ajuns firele în pat şi laptopul jos?” probabil înca un lucru banal dar care la ora aia mi se părea o chestiune crucială a existenţei mele. Peste tot haine aruncate. Căteva erau însă strânse pe un scaun. Printre ele erau şi pantalonii mei. Nu îi lăsasem acolo dar se pare că draga de christina a fost atât de bună încât să-I culeagă de jos. Chiloţii însă nu puteam să-I zăresc. Încerc să-mi aduc aminte unde dracu i-am lăsat aseară însă memoria nu mă prea ajută. Am ajuns destul de alterat la duduia acasă, după ora 1. nu am prea stat la discuţii decât timpul necesar să deschidem câteva sticle de vin şi apoi ne-am năpustit unul asupra celuilalt. „ ah, sigur trebuie să fie sub pătură!” ridic cuvertura şi încep să bâjbâi. Îi găsesc într-un final, şi mi-I trag pe mine. Fac acelaşi lucru şi cu pantalonii negri şi apoi mă îndrept spre bucătărie. Un colţ de rai. În toată casa Christina făcea curat şi îşi strângea lucrurile, un univers care mă irita şi mă făcea să-mi bag şi scot. Aici însă era plăcut. O dimineaţă plăcută de martie, deosebit de caldă pentru vremea ei. „proasta pleacă exact în ziua perfectă pentru plimbarea aia în parc pe care i-o promisesem. Eh, asta e, pierderea ei.” Intru aproape tiptil în bucătărie . nu aveam nimic în picioare şi pe jos nu era tocmai curat aşa că am preferat să merg pe vârfuri. Mă făcea să mă simt străin dar nu neg că îmi dădea şi un sentiment de satisfacţie să invadez universul altuia. În bucătărie soarele trimitea raze puternice dar calde şi mângâietoare prin fereastră. Era mai cald decât în restul casei şi îmi aducea aminte de pledul calduros de sub care tocmai ieşisem. Mă aşez la masa plină cu unt, dulceaţă, omletă şi fresh de portocale, toate foarte frumos aranjate. Mă uit la ele cu admiraţie dar fără niciun chef să mă apuc. Mic dejunul ăla arata precum o femeie extraordinar de frumoasă dar pe care o ignori pentru că eşti prea cu curu în sus şi zici că nu ai cheful şi nici starea sau energia necesară să îţi doreşti să faci ceva cu ea. Mă caut în schimb de tigări şi brichetă. Le găsesc şi îmi aprind cu poftă o ţigară. Avea un gust de cenuşă amestecată cu praf şi sticlă pisată....şi cred că şi un pic pişată. Niciun gust pe lumea aceasta nu mi s-ar fi părut mai bun în momentul ăla. Dulcea autoflagelare care mă face să-mi gâdil glandele genitale şi şi cele mintale. Tuşesc violent după al treilea fum şi simt că mi se desprinde ceva din gât şi încearcă să iasă la suprafaţă. Îl ignor. Când mă opresc din spasmele tusei şi mă desmeticesc un pic, încep să mă uit prin cameră. „parca mirosisem cafea când am intrat aici” mi se părea atât de departe momentul ăla... mă uit pe aragaz şi văd ibricul fumegând.” Victorie”, spun, luând o cană din raft şi umplând-o. Mă reaşez pe scaun sorbind încet şi continuând să fumez. Continui să-mi beau cafeaua şi să mai fumez câteva tigări până să apara din nou ea. Au fost 15 minute destul de stranii. Mintea mi-a fugit undeva departe, nereuşind să facă nicio conexiune. „5 ani”. Ştiam totuşi că o să fie o zi diferită de celelalte. Începusem să fierb şi nu ştiam de ce. Ceva se rupsese acolo sus în creier şi parcă orice încercare de a-i da un sens noii ordini ce încerca să se insinueze era sortită pieirii. „n-am mai văzut-o de 3 ani.”  Vroiam ceva, dar ce? De ce mă enervează orice? De ce vreau să scap de aici, din chestia asta? Aproape că nici nu-mi doream prezenţa Christinei. Ce se întâmplă? Starea de nelinişte a continuat până când am început să râd ca prostu dintr-o data, dându-mi seama că cu cât îmi pun mai multe întrebări, cu atât mă afund mai mult în parţiala mea paranoie. „3 ani, frate”. Aproape mă aud murmurând. între timp domnişoara intră în bucătărie şi îşi pune braţele catifelate în jurul gâtului meu, sărutându-l:

            - de ce râzi?-

            - ah, nimic, mă gândeam că azi pleci şi că nah...a fost tare să te cunosc şi să ştii tu...să noi doi and all....- Minciuna mea nevinovată din câte se pare, după zâmbetul mărit pe care mi-l afişeaza, prinde. Totodată mai văd şi o urmă de maliţie pe buzele ei.

            - te-ai îndrăgostit de mine, idiotule.

            Ce frumos ar fi fost dacă m-aş fi îndrăgostit de tine, nu-i aşa? – nu neg că îmi eşti muză şi că o să-mi fi o bucată de vreme de-acum încolo.- încerc eu să eschivez întrebarea şi să-i şi hrănesc orgoliul în acelaşi timp.

            -se aşează în poala mea şi mă sărută foarte plăcut. Are gust de mentă. S-a spălat pe dinţi în timp ce eu probabil miros a urme de vin şi cenuşă amestecată cu praf şi sticlă pisată...şi probabil şi pişată. Nu mă stăpânesc să nu-i bag mâna pe sub rochia de noapte din mătase şi să-i caut un sân. Mi se arată repede şi i-l strâng încet. „e prea mare să-mi intre în palmă” constat a miia oară. Continui cu mâna dreaptă să cobor mai jos de buric şi între picioarele ei. Nu are chiloţiei şi îmi e foarte uşor să îi mângâi tandru labiile. Să fie un cadou aşa de desparţire lipsa lenjeriei intime? Dacă este, funcţionează. Nu mi-a luat mai mult de 2 minute să capăt o erecţie cât o zi de post, să reuşesc să mi-o scot prin schlitz şi să intru în ea. Nu a fost foarte udă la început dar după ce am împins de vreo 3-4 ori a devenit foarte primitoare şi foarte udă, în timp ce gemetele ei deveneau tot mai sincere. I-a luat în jur de 10 minute să-şi dea drumu în lumina aceea caldă de dimineaţă de primăvară. Am început să transpirăm şi sudoarea îi conferea o aură foarte strălucitoare în paleta galbenă a razelor de soare. M-am oprit după încă 5 minute spre semisurprinderea ei. Nu terminasem dar nici ea nu a protestat împotriva deciziei mele. Avea un avion de prins iar ce trece de 10 minute cu greu se mai poate numi morning quicky. Râdem în momentul în care ne despărţim din îmbrăţişare iar ea se trânteşte în scaunul de lângă mine, gâfâind. Îi iau mâna dreaptă şi i-o sărut. La distanţa de un centimetru de mâna ei însă mă opresc să contemplu. Acolo se ridica măiestos, pe inelar nimic mai mult decât jurământul ei.

            - un jurământ foarte scump, acesta. Prietenul tau nu se joacă, îi spun eu batjocoritor.

            Chipul luminos i se schimbă instantaneu şi adoptă o grimasă scârbită dar şi amuzată.

            -ai uitat să-l porţi ultima săptămână. Începusem să mă sperii că o să vrei să fugim în lume doar noi doi sau să rămâi aici şi să incepi să faci pe nevasta cu mine. Îi sărut piciorul de la genunchi până aproape de pizdă.

            Îşi bagă degetele prin părul meu lăsând să iasă printre buzele ei arcuite un râs malefic. –te flatezi, răzvan. N-aş sta cu tine nici de-acum într-o mie de ani. Minţea. Îi plăceam, foarte mult chiar. Dar o şi enervam. Făceam ce vroiam fără să mă gândesc câtuşi de puţin la ea sau la consecinţe. Şi ea nu suporta asta. Tu nu poţi să te legi de nimeni nici dac-ai vrea. Dar n-ai nici cea mai palidă idee de ce vrei. Eu mă voi întoarce la viaţa mea. A fost o vacanţă plăcută dar totuşi doar o vacanţă. Îşi taie o bucăţică de omletă şi muşcă din ea. – aştept să te faci regizor. Dacă tot sunt obiectul sexual al cuiva măcar să şi primesc ceva în schimb. Şi nu spune orgasme că alea sunt atât meritul tău cât şi în mare parte al meu.

            Râd. Reuşeşte să mă facă câteodată să râd cu modul ei foarte direct dar în acelaşi timp foarte feminin de a-mi spune lucrurile. O să ajungi departe, tu, draga mea.

            Parcă îmi citeşte gândurile. – da, mi-ar plăcea să faci un film despre mine.

            -cui nu i-ar plăcea să se facă un film despre el? (va trebui să te mulţumeşti momentan cu această mizerie chemată literatură uşoară) Poate, când va veni timpul.

            Restul micului dejun nu mai scoatem multe cuvinte unul de la celălalt. În schimb ne hrănim reciproc şi ne sărutăm tandru, fără tenta aceea animalică care ne-a urmărit fiece sărut de când beţi morţi ne-am futut prima oară în baia jegoasă din Fabrika. Nu aveam nici măcar urma unui prezervativ pe pulă când aproape m-a rugat să-mi dau drumu în ea. De obicei m-aş fi panicat dar de data aceea nu îmi păsase chiar deloc. A doua zi, treziţi din beţie am adus în discuţie problema contracepţiei.

            -stai liniştit, îmi cunosc corpul, n-ai de ce să-ţi faci griji. îmi spune ea foarte liniştită, ca şi când ar fi fost cel mai natural lucru pe pamant. M-am panicat instant. Oricât de calm aş fi vrut să par cred că ceva a transpirat, pentru că în secunda doi a bufnit-o râsul.

            - ar fi trebuit să vezi ce faţă ai făcut, îmi spune printre hohote. Stai liniştit răzvan, iau pilula şi nu mi-am mai tras-o decât cu vreo 20 înaintea ta.

            -da, douăzeci e o cifră foarte reconfortantă...

            -râde din nou...chiar crezi că mi-am tras-o cu 20?

            -de ce nu? Nu ştiu nimic despre tine. Ne-am cunoscut ieri dimineaţă şi ieri seară îţi rupeam fâşu într-o toaletă publică după ce am luat boabe si am băut o sticla de Jack. Nu prea intri în categoria fetelor cuminţi, la prima vedere.

            Ridică mâna să pot vedea din nou jurământul. – vezi inelul ăsta? Spune că sunt logodită. În afară de tine în ultimii 4 ani am făcut sex cu un singur bărbat, stai chill. Nu mi-ai spus tu la 5 minute după ce ne-am cunoscut că adori femeile căsătorite pentru că nu au niciun fel de aşteptări? Ei bine, Eu sunt aproape genul ăla, dragule.

            -ok, îi zic zâmbind.

            Nu, mic dejunul a fost al nostru. Pentru 20 de minute am fost îndrăgostiţi. Nimic carnal, nicio împungere, nimic diabolic, nimic satanic. Doar doi copii care se pupă şi se ţin de mână.

Adicţii sau frici pt. II

-Ce bine că pleacă....căcat, îmi tot repet asta de vreo săptămână. Da mâine chiar pleacă, şi-a făcut bagajele, a fost exagerat de iubitoare cu mine... în fine, mâine pleacă şi o să se întoarcă totul la normal. sunt la ea pe balcon acum, gol, cu picioarele goale si pe jos e moloz, o să mă urc aşa în pat. Poate îmi trec o dată mâna pe călcâie totuşi, înainte să mă bag în aşternuturi...doamne, cât de frumoasă e în lumina asta difuză de noapte de echinocţiu. A început primăvara şi o primăvară mai sexuală ca ea nu am avut niciodată. Stau aici de vreo 5 minute deja, am început a doua ţigară şi nu am scos niciunul niciun cuvânt. E ceva straniu în aer, nu ştiu exact ce. Dar o privesc, o admir, îi admir coapsele perfect drepte şi ferme, fesele care de atâtea ori am adorat să le strâng din răsputeri, să le unesc când intram cu cea mai mare poftă în ea. Şi uite-o cum acum se întoarce pe-o parte ţinându-şi capul cu o mână. Îi desluşesc acum sânii şi o poftă animalică mă cuprinde.  I-am spus după ce i-am văzut prima dată: - D-soară, am văzut multe perechi la viaţa mea dar îţi pot spune sigur că ce am acum în faţa ochilor sunt noul meu etalon.- a râs. În fond ce putea să facă? Adevărul era că erau perfecţi. catifelaţi ca două piersici într-o zi de vară toridă de sfârşit de iunie. Aveam un piersic la bunici când eram mic, era aproape uscat dar făcea două piersici in fiecare an. Doar două şi le culegeam eu, nimeni nu-l mai băga în seamă. Era în via de lângă casă şi deseori venea vorba în familie să fie tăiat însă bunicul meu se lua tot timpul cu alte treburi şi uita. Astfel an de an am cules cele două piersici ale mele şi vă pot jura că erau cele mai bune piersici pe care un pom de piersici le putea dărui unui om. Catifelate, tari dar in acelaşi timp tandre, parfumate, rumene, mari şi de un parfum ce te îmbăta. Exact precum sânii domnişoarei Christina. Tari, fermi dar atăt de pământeni. Îmi plăcea teribil să-i strâng, cu toate că nu-mi încăpeau perfect în palme, şi pentru un moment, acum că stau să mă gândesc, parcă aş fi vrut să-i iau de acolo, de unde sunt. În egoismul meu infantil aş fi vrut să mă bucur decât eu de ei, să tresară decât la atingerea mea, să îi savurez undeva în liniştea ce mi-o dau greierii într-o amiază de vară. Ciudat, vara a venit mai devreme anul acesta. Defapt nici nu mai ştiu. – ce eşti tu, femeie? Primăvară sau vară? Te uiţi la mine cu un zâmbet de vrăjitoare acum, goală, lascivă, proaspăt orgasmată, ştiind că ai tot ceea ce-mi doresc în momentul de faţă şi mai devreme cu o voce de fecioară îmi spuneai că ăsta-i raiul, aici, în patul ăsta transpirat, mirosind a spermă, sudoare şi păsărică. Tu, care mai devreme mă implorai sa vin sus. Care îmi luai auzul într-o strânsoare supraomenească a coapselor, care te-ai udat după o singură atingere a limbii mele pe ale tale labii mirosind a muşeţel. Tu, care nu poţi să-ţi atingi ruşinea singură dar care înnebuneşte când o fac eu. Tu, aia pudica. Încă am pe limbă gustul tău şi mă face să o iau razna. Îţi ştiu pe de rost fiecare fir de păr, cu toate ca nu am văzut niciunul niciodată. Iţi stiu buricul, da, ăla în care tot timpul se strânge lichidul la final şi pe care îmi place să-l gâdil când te şterg cu prosopul de faţă al prietenei tale. Si mai sus sânii...oh, sânii...îi las în pace, doar nu vrei să termin înainte de termen, nu?! Şi gâtul tău firav, subţire, deja îţi şimt pulsul când te sărut printre gâfâielile amândurora..şi mă vrei....băga-mi-aş pula cum mă vrei... –vino, baga-mi-aş pula, odată-  -bine, condu-mă-...şi ca de fiecare dată mă grăbesc.. –uşooor- cum ştii tu să calmezi bestia din mine. Şi acum nu ştiu ce să fac pentru un moment. Mă pierd dar îmi revin cu primul tău geamăt de plăcere. Ochii întredeschişi îî privesc pentru un moment pe ai mei şi sunt în stare să mut munţi şi te vreau mai mult, şi mai mult şi mai mult. Şi te caut, cobor mâna stângă şi ca un idiot îţi redescopăr sânul drept şi doamne cum îl strâng. mă opresc pe sfârcul tău care într-o fracţiune de secundă devine tare ca piatra şi mă priveşte fix în ochi. Oh, nu, nu o să te privesc, satano, prefer doar să trag cu ochiul. Şi m-aş pierde în tine dac-aş putea. Deja conştiinţa mi se întunecă, ştiu doar că sunt în tine şi că e al dracului de bine...ador cum gemi, înfundat, să nu te-audă Cătălina, cum îţi pui mâna la gură sau cum mă muşti de mână, aproape că mă faci să cred că ar trebui să fiu mai tandru. Dar zâmbetul te foarte trădează şi mâna aia pe fesele mele cu ghearele infipte până în carne care-mi spun –Da-mi, Da-mi, Da-mi, da-mi tot ce ai- ma fac sa spun – cu cea mai mare plăcere draga mea -. –vreau deasupra- pot oare sa îi spun nu? Când mă întâmpină cu zâmbetul de vrăjitoare? Când văd în privirea ei că vrea să mă devoreze? De-abia aşteaptă să se întoarcă roata, să mă vadă dedesubt, să fie ea maestra destinului meu. O urăsc pentru asta, şi o ador în acelaşi timp. Se ridică, în toată splendoarea ei, my dark lady, şi-i strâng sânii cât pot de tare în timp ce ea îşi înfige unghiile negre in pectoralii mei. E aproape acolo şi nu pot ignora acest lucru. Un minut mai târziu va scoate un ţipăt scurt şi îşi va ridica tot corpul tremurând printre suspine şi râsete. – mai vreau – şi eu – îi iau corpul mic în braţe şi o întorc...după un timp ce poate fi 5 minute sau jumatate de ora îmi ţine madularul în mână şi mă priveşte foarte superior în ochi: cu stropi de spermă în păr îmi spune în râs că are gust de ţigări...mdeah....fumez mult...

de ce din câte se pare, urasc dubstep-ul

         Lăsând la o parte pentru moment Swallow, am nişte frustrări de vărsat
         Defapt nu-l urasc. ideea e că dacă nu sunt rangă şi are un volum de-mi bubuie timpanele sunt ceva în genul....de ce pula mea ascult cum bâzâie o drujba?!? îmi place sobrietatea asta asumată de la o vreme. defapt mănânc căcat, nu sunt sobru. doar că ajung la anumite concluzii chiar şi beat. mai târziu, ce-i drept, dar ajung.
Dacă-mi puneai acum 6 ani o piesă rap (şi nu am de gand să o dau în diverse de genul ce înţeleg eu prin rap) mă entuziasmam ca un copilaş care primeşte bomboane(poate şi pentru că eram un copilaş). dacă îmi pui acum o piesă rap, încă mă bucur ca un copilaş idiot, mai ales dacă o ştiu bine şi pot să-i fredonez versurile. acum un an dacă-mi puneai o prâjeală nenorocită de dubstep eram cel mai fericit. aveam aceeaşi stare, eu şi ea: un amalgam nedesluşit de mizerii ce se întrepătrundeau spre a crea un mare....nimic. nimic în pula mea, asta-i dubstep-ul. un futut zgomit repetitiv care te face să gândeşti la..la absolut nimic!!! îţi închide mintea, transformându-te într-o futută dronă care se mişcă lasciv sau automatic, depinzând de când ai făcut ultima dată sex sau de cat de bun eşti în a-ţi etala sexualitatea şi de cât alcool sau substanţe psihoactive ai ingerat până la momentul respectiv. în fond orice ocazie e bună pt umpic de flirt/curvăsăreală sau uitare de sine. În ambele cazuri, oricum, nu are nimic cu umanitatea din niciunul dintre cei care se vor găsi zbânţuindu-se pe acele ritmuri. Totuşi, DJ-ul iese tot timpul caştigat: o pot spune din proprie experienţă. E genial să stai acolo, în spatele pupitrului şi să vezi cum 100, 200, 300, 1000, 5000 de suflete se sinucid, transformându-se în bestii care se lasă pradă instinctelor primare: sex şi violenţă, care îşi pierd controlul înaintea căderii basului ăla nenorocit peste fiecare particică din corpul lor, aproape mimând un orgasm, închizând ochii pe alocuri, apucându-se aleatoriu de o parte a corpului cu o mână sau două, mărind ritmul ţopăielilor demonice.. şi apoi cade and hell brakes loose. lovituri, sărituri, haos, zâmbete care seamănă mai mult cu un richtus şi o complacere, aroganţă sau efort de a urmării mişcările şi te a alătura masei de drone, decât cu un zămbet de fericire. De ce pula mea aş uita de mine? de ce aş face asta? de ce aş asculta ceva care nu are nimic de-a face cu muzica ci mai mult cu senzaţia care am avut-o cand eram mic la ţară şi ca un copil idiot am băgat două andrele în priză să văd ce se întâmplă? acelaşi BZZZZZZZZZZZZZZZZZZ. eşti prost? măcar atunci a fost mai plăcut: ţi-a luat-o inima din loc mai rapid ca Schumi în zilele lui de glorie. Ţin la gândurile mele. le vreau aproape de mine 24/24.
         Pula mea, am citit undeva că a face artă de dragul artei e ca şi când ai spune că e cald afară când masa din bucătărie e ruptă.(defapt nu am citit asta, doar parafrazez). căcat, arta tot timpul, sau cel puţin până la apariţia mizeriei numită astăzi postmodernism, a încercat să caute adevărul. un adevăr, al artistului, dar totuşi a încercat să-l caute. ce pula mea adevăr e coae într-un bzzzzzzz? dacă ăsta-i adevărul vostru, eu sincer, cu tot respectul pentru artiştii internaţionali şi alternativii pulii mele, hipsteri care fac "artă" de dragul artei........ mă fut pe mizeria voastră nihilistă şi fatalistă.
închideţi-vă minţile, dragilor. lasaţi-vă pradă ritmului. nu fiţi proşti, nu vă mai gândiţi prea mult.



va urma, sunt prea leneş şi umpic beat să continui azi

frici

-Ce bine că pleacă... poţi să devii foarte dependent de un anumit tip de plăceri – trag eu concluzia, întorcându-mă spre fereastră. E prea bine cu ea, coae. E extraordinar de frumoasă, e extraordinar de femeie,(poate câteodată prea femeie). E extraordinar de tot. Da o să fie bine. Mâine la ora asta o sa fie la 4000 de km distanţă. Cel mai probabil nu o să vă mai vedeţi niciodată sau în orice caz, extrem de rar. În fond am ajuns amandoi la concluzia că în viaţa reala nu am fi durat nici măcar o lună împreună. Eu sunt mult prea curvar ea mult prea femeie. De fapt cred că suntem amandoi mult prea oameni. Dar orice relaţie între o femeie şi un bărbat care pretinde longevitate presupune şi o doză de minciună. Atât în ceea ce-l priveşte pe celălalt cât şi în ceea ce te priveşte pe tine. Da, trebuie să te minţi şi pe tine foarte mult, dacă vrei să ai o relaţie şi să apăreţi în ochii lumii ca perfecţii îndrăgostiţi. Un mare bullshit. Nu există monogamie, decât iluzia monogamiei şi frica perversă şi teribilă a singurătăţii. Frica că atunci când totul o să se ducă pulii de suflet nu o să fie nimeni acolo pe care să-l poţi numi –al tău-. Frica că în toată marea asta de căcat nu ai nicio ancoră sau colac de salvare. Frica. O fi spus el Heidegger că frica este principiul, -logosul-, raţiunii da eu mă fut pe el. Frica e principiul raţiunii la fiinţele raţionale. Din păcate nu pot spune că am întâlnit prea multe fiinţe raţionale la viaţa mea. Frica a dus, cel puţin în experienţa personală sau în experienţa colectivă a umanităţii, decât la nişte cretine acţiuni pripite care au vizat, vizau şi vizează decât supravieţuirea imediată, că vorbim de viaţa sentimentală, morală sau concret de supravieţuirea materială. Îţi faci în pula mea o bâtă că ţi-e frică că o să vină bărbosu din peştera cealaltă, care are cu vreo 30 de kile mai mult ca tine, şi o să te snopească în bătaie, o să-ţi fure mamutul vânat acum 3 zile şi o să o violeze pe aia pe care-ţi place ţie să o violezi în fiecare noapte. Ea în schimb o să-ţi facă ţie un plod pentru că tu ai o bâtă şi eşti mai jmecher decât prostu de vizavi, pe care nu l-a dus capu să-şi facă o bâtă şi căruia deja îi e FRICĂ de tine, că a văzut că nenorocirea aia de bâtă, bardă, crapă ţeste mai repede decât ar face-o vrodată un pumn. E o lume în care Cain câştigă, dragilor. Dar Abel nu s-a plâns niciodată. Mi-aş dori să fiu ca Abel. Să mi se rupă pula. Disecaţi-mă, dă-vă-n pula mea. Nu o să mă plâng. În fond şi eu o fac cu voi. Şi eu sunt Cain, cum şi voi sunteţi Abel câteodată. Să fut biblia şi pe Dumnezeu că prea  sunt nevoit să le dau dreptate câteodată. Stau şi mă întreb, ştii...lăsând la o parte faptul că suntem animale morale, politice, mistice şi sexuale(dragonu Copyright), de ce povara de a avea o natură animalică, umană şi divină ne  apasă atât de mult pe futuţii ăştia de umeri? Nenorocita asta de catalogare ne opreşte din a înţelege cu adevărat cu ce pula mea se mănâncă muista asta de realitate. Faci instinctual ca un animal lucruri în prezent dar nu-l poţi trăi. Prezentul îl faci dar nu îl trăieşti. Umanitatea din tine te face să reflectezi asupra acţiunilor tale din trecut şi să le dai o catalogare: bună, rea. Trecutul, care niciodată nu o să te lase. Trecutul, cu toate sentimentele lui, de vinovăţie, de fericire, de remuşcare, de extaz, de tristeţe, de complacere, de acceptare. Umanitatea ta e în fututul de trecut şi în imaginea despre el care ţi-ai creat-o, prin catalogarea aia de bun sau rău dictată de divin. Nu cred să existe om pe pământ care să nu aibă înclinaţia spre divin. până şi cei mai convinşi atei au avut-o. Deja pentru simpul fapt că poţi concepe divinul poate însemna că ai o inclinaţie către el. Dar divinul ăsta poate fi izvorul a celor mai mari nenorociri, şi, mai personal vorbind, a celor mai mari frustrări precum şi a celor mai frumoase minuni. Înţelegerea divinului, dragii mei. Ăsta-i secretul. Pe care încerc să-l desluşesc de-atâta timp.

              Am început să divaghez şi să pierd şirul ideilor. Oricum, întorcându-ne la lucruri mai relativ umane, eu şi d-soara Christina am decis să fim sinceri în schimb. Să ţinem lucrurile simple. Sau aşa ne place să credem. Raţional. Strict sexual. Distracţie. Vacanţă. Niciun strop de umanitate. Pur animalic încercând să ne suprimăm sentimentele, mai ales pe cele negative. Nu o vreau pentru mine. O respect. Sau cel puţin aşa îmi place să mă mint. Defapt vreau totul pentru mine, în pula mea, am şi am avut tot timpul impresia că mi se cuvine totul. Şi că nu trebuie să mişc niciun deget pentru a-l avea. Acum doar că încerc să mă temperez. Sper să meargă.

            Ciudat cum dintr-odata mi s-a făcut dor de rău....trag ultimul fum din tigară, o arunc. Începe să se facă frig. Sunt în pula goală, nu de alta. Da, mi-e dor de rău. Mi-e dor de păcat. Mâine o să dau nişte telefoane. Mâine o să reiau legătura cu trecutul. Dar azi....azi d-soara Christina e acolo întinsă pe patul ăla plin de transpiraţia noastră. Are sprâncenele arcuite ale unei Succube, buzele perfect conturate pentru mădularul meu, coapsele deschise ca porţile unei mânăstiri în ziua de Florii, un clitoris care deja îmi lipseşte şi atitudinea care să mă inspire să-i fac o statuie şi să mă rog la ea.

Deci iertaţi-mă, dragilor, dar am umpic de treabă.