-Ce bine că
pleacă... poţi să devii foarte dependent de un anumit tip de plăceri – trag eu
concluzia, întorcându-mă spre fereastră. E prea bine cu ea, coae. E extraordinar
de frumoasă, e extraordinar de femeie,(poate câteodată prea femeie). E
extraordinar de tot. Da o să fie bine. Mâine la ora asta o sa fie la 4000 de km
distanţă. Cel mai probabil nu o să vă mai vedeţi niciodată sau în orice caz,
extrem de rar. În fond am ajuns amandoi la concluzia că în viaţa reala nu am fi
durat nici măcar o lună împreună. Eu sunt mult prea curvar ea mult prea femeie.
De fapt cred că suntem amandoi mult prea oameni. Dar orice relaţie între o
femeie şi un bărbat care pretinde longevitate presupune şi o doză de minciună.
Atât în ceea ce-l priveşte pe celălalt cât şi în ceea ce te priveşte pe tine.
Da, trebuie să te minţi şi pe tine foarte mult, dacă vrei să ai o relaţie şi să
apăreţi în ochii lumii ca perfecţii îndrăgostiţi. Un mare bullshit. Nu există
monogamie, decât iluzia monogamiei şi frica perversă şi teribilă a
singurătăţii. Frica că atunci când totul o să se ducă pulii de suflet nu o să
fie nimeni acolo pe care să-l poţi numi –al tău-. Frica că în toată marea asta
de căcat nu ai nicio ancoră sau colac de salvare. Frica. O fi spus el Heidegger
că frica este principiul, -logosul-, raţiunii da eu mă fut pe el. Frica e
principiul raţiunii la fiinţele raţionale. Din păcate nu pot spune că am
întâlnit prea multe fiinţe raţionale la viaţa mea. Frica a dus, cel puţin în
experienţa personală sau în experienţa colectivă a umanităţii, decât la nişte
cretine acţiuni pripite care au vizat, vizau şi vizează decât supravieţuirea
imediată, că vorbim de viaţa sentimentală, morală sau concret de supravieţuirea
materială. Îţi faci în pula mea o bâtă că ţi-e frică că o să vină bărbosu din
peştera cealaltă, care are cu vreo 30 de kile mai mult ca tine, şi o să te
snopească în bătaie, o să-ţi fure mamutul vânat acum 3 zile şi o să o violeze
pe aia pe care-ţi place ţie să o violezi în fiecare noapte. Ea în schimb o
să-ţi facă ţie un plod pentru că tu ai o bâtă şi eşti mai jmecher decât prostu
de vizavi, pe care nu l-a dus capu să-şi facă o bâtă şi căruia deja îi e FRICĂ
de tine, că a văzut că nenorocirea aia de bâtă, bardă, crapă ţeste mai repede
decât ar face-o vrodată un pumn. E o lume în care Cain câştigă, dragilor. Dar
Abel nu s-a plâns niciodată. Mi-aş dori să fiu ca Abel. Să mi se rupă pula.
Disecaţi-mă, dă-vă-n pula mea. Nu o să mă plâng. În fond şi eu o fac cu voi. Şi
eu sunt Cain, cum şi voi sunteţi Abel câteodată. Să fut biblia şi pe Dumnezeu
că prea sunt nevoit să le dau dreptate
câteodată. Stau şi mă întreb, ştii...lăsând la o parte faptul că suntem animale
morale, politice, mistice şi sexuale(dragonu Copyright), de ce povara de a avea
o natură animalică, umană şi divină ne
apasă atât de mult pe futuţii ăştia de umeri? Nenorocita asta de
catalogare ne opreşte din a înţelege cu adevărat cu ce pula mea se mănâncă
muista asta de realitate. Faci instinctual ca un animal lucruri în prezent dar
nu-l poţi trăi. Prezentul îl faci dar nu îl trăieşti. Umanitatea din tine te
face să reflectezi asupra acţiunilor tale din trecut şi să le dai o catalogare:
bună, rea. Trecutul, care niciodată nu o să te lase. Trecutul, cu toate
sentimentele lui, de vinovăţie, de fericire, de remuşcare, de extaz, de
tristeţe, de complacere, de acceptare. Umanitatea ta e în fututul de trecut şi
în imaginea despre el care ţi-ai creat-o, prin catalogarea aia de bun sau rău
dictată de divin. Nu cred să existe om pe pământ care să nu aibă înclinaţia
spre divin. până şi cei mai convinşi atei au avut-o. Deja pentru simpul fapt că
poţi concepe divinul poate însemna că ai o inclinaţie către el. Dar divinul
ăsta poate fi izvorul a celor mai mari nenorociri, şi, mai personal vorbind, a
celor mai mari frustrări precum şi a celor mai frumoase minuni. Înţelegerea
divinului, dragii mei. Ăsta-i secretul. Pe care încerc să-l desluşesc de-atâta
timp.
Am început să divaghez şi să pierd şirul
ideilor. Oricum, întorcându-ne la lucruri mai relativ umane, eu şi d-soara
Christina am decis să fim sinceri în schimb. Să ţinem lucrurile simple. Sau aşa
ne place să credem. Raţional. Strict sexual. Distracţie. Vacanţă. Niciun strop
de umanitate. Pur animalic încercând să ne suprimăm sentimentele, mai ales pe
cele negative. Nu o vreau pentru mine. O respect. Sau cel puţin aşa îmi place
să mă mint. Defapt vreau totul pentru mine, în pula mea, am şi am avut tot
timpul impresia că mi se cuvine totul. Şi că nu trebuie să mişc niciun deget
pentru a-l avea. Acum doar că încerc să mă temperez. Sper să meargă.
Ciudat
cum dintr-odata mi s-a făcut dor de rău....trag ultimul fum din tigară, o
arunc. Începe să se facă frig. Sunt în pula goală, nu de alta. Da, mi-e dor de
rău. Mi-e dor de păcat. Mâine o să dau nişte telefoane. Mâine o să reiau
legătura cu trecutul. Dar azi....azi d-soara Christina e acolo întinsă pe patul
ăla plin de transpiraţia noastră. Are sprâncenele arcuite ale unei Succube,
buzele perfect conturate pentru mădularul meu, coapsele deschise ca porţile
unei mânăstiri în ziua de Florii, un clitoris care deja îmi lipseşte şi
atitudinea care să mă inspire să-i fac o statuie şi să mă rog la ea.
Deci iertaţi-mă, dragilor, dar am umpic de treabă.