Totul e perfect

-Ce să-i faci mă Răzvane...
Trage din Kentul dăruit de mine cu putere. Două unghii negre ţin ţigarea. Sunt lungi şi murdare de la atâta muncă în câmp. e totuşi mai curat decât sunt eu, per total. Doar mâinile, modelate de ani de zile de praşilă, par plămădite din acelaşi material ca cel pe care îl lucrează: pământul. Şi în cur dacă l-aş căuta, aş găsi pământ. precum nevasta şi copilul făcut prea devreme, şi Adi pare făcut din pământ. dar unul foarte curat. miroase a praf, nu a sudoare, cum miros eu. noi burghezii ordinari avem deprinderea de a ne murdari în cel mai scurt timp şi în cel mai josnic mod, odată ajunşi într-un loc în care societatea nu ne mai pune piedici şi etichete.am stat toată ziua în curtea bunicilor şi par că m-am luat la trântă cu porcii. el în schimb, în ciuda faptului că vine de la câmp, parcă tocmai şi-a luat hainele de duminică. probabil deprinzi o anumită graţie, atunci când jonglezi zilnic cu bestiile şi câmpul.
-.....timpul nu aşteaptă pe nimeni.
continuă el după ce trage din ţigară. are aceeaşi sclipire în ochii săi albaştrii precum cerul fără de nori care îl priveşte pe oriunde s-ar duce. pentru că aici nu sunt nori. doar cerul albastru şi nesfârşit. aceeaşi sclipire care o avea şi acum 17 ani când alergam căţeaua mea neagră pe care o chema Donna pe toată uliţa. doar că acum are un rid foarte mare pe frunte şi mâinile sunt cele ale unui bărbat. eu încă am rămas la stadiul de copil/femeie în ceea ce priveşte asta. el poate merge printr-o plantaţie de "colţii babii" fără nicio durere în tălpi, pe când eu încep să ţopăi şi să blestem de la primul pas. el mânuieşte zilnic sapa şi cazmaua, pe când eu.....eu singurele bătături pe care le pot avea în palmă sunt de la labă.
Din curte vine o duduie pe la vreo 19-20 de ani. spun vârsta asta pentru că ştiu toată povestea. ar putea avea şi 30, după standardele cu care sunt obişnuit eu. are în jur de un metru şaizeci, cu un piept foarte proeminent şi nicidecum atractivă. e soţia lui. poartă în braţe un copil de doi ani, foarte neastâmpărat. se sperie la vederea mea, un total necunoscut. pe de-asupra şi cu părul lung ;i barbă e îmbrăcat într-o salopetă de blugi care probabil a aparţinut altcuiva şi o bluziţă flauşată cu dungi albe şi roşii subţiri orizontale. este roasă la mâneci şi pătată de ostropel pe piept.are aceeaşi ochi albaştri şi păr blond subţire pe care îî avea adi când era mic şi ne jucam în nisipul din faţa curţii sale. nu intram aproape niciodată în curtea lui, mă-sa era teribilă. doar când se coceau cireşele dădeam iama toţi copiii în cireşul ăla măreţ. era singurul de la colţ şi toţi fugeam la el. eu eram cel mai fraier. până la 10 ani nu am reuşit să-mi bat teama de a ma urca în copaci.pe când ceilalţi erau campioni. aşteptam ca proasta jos să se suie cineva pe o creangă mai subţire şi să o lase sau să-mi arunce cineva câte ceva. doar aşa mâncam şi eu cireşe. şi aproape niciodată cele mai bune. cireşele coapte erau în vârf, iar acolo se urcau doar şmecherii şi cei care aveau foarte mult curaj. eu eram baiatu lu mama şi a lu mamaia. şi băieţii lu mamaia sunt conştiincioşi şi nu se avântă în pericol.băieţii lu mamaia sunt mai pizde ca pizdele. până mi-am dat seama că a fi băiatu lu mamaia nu e deloc combinaţie şi că e mult mai cul să fi băiatul fetelor. un alt gayism.
-adi, hai că am pus masa. vii? că se răceşte. sfioasă şi aproape cu frică se uită spre adi, ca şi când nu ar fi vrut să-l deranjeze din cine ştie ce discuţie foarte importantă.
cu resemnare adi îşi trage sufletul şi uitându-se în jos îi spune că vine şi el imediat. stăm amândoi pe banca care a făcut-o el cu tatăl său când acesta era încă in viaţă. de-abia se mai ţine iar adi îmi spune că ar trebui să o repare. sub nicio formă nu cred că şi-ar dori să o schimbe.
-ai tăiat cireşul, îi spun eu.
-l-am tăiat, Răzvane, ce să-i fac.. unde era s-o culc pe nevastă-mia şi pă ăla micu în casa veche?
pe locul vechiului cireş se înalţă firav o continuare de două camere şi un hol a celei părinteşti. nu este vopsită dar pare nouă.
dau din cap înţelegător şi mă ridic. îl salut şi mă îndrept spre casa bunicilor în timp ce el se pierde în curte.


"Timpul nu aşteaptă pe nimeni."   a trebuit să aştept 22 de ani ca să aflu asta de la prietenul meu din copilărie care are doar 8 clase. i-am mâncat pe Platon, Machiavelli, Cicero, Nietzche, Heidegger, Thoureau, Mill, Marx...in pula mea, şi pe Noica, Ţuţea, Cioran sau Blaga când adevărul meu era la Miloşeşti. Timpul nu aşteaptă pe nimeni. am stat de vorbă cu un nenorocit de Moromete şi sunt absolut sigur că omu nu l-a citit pe Preda.
Stau şi mă întreb, ştii, de ce eu şi nu el? de ce am avut eu acces la viaţa pe care o am, fără griji, fără obligaţii, cu orizonturi mult mai largi decât majoritatea din ţara(ca să nu mai vorbim lumea) asta şi nu, în schimb, el. sau oricare din cei ce stăteau acolo sus în pom în timp ce eu eram mult prea fricos să fac pasul ăla? DE CE ÎN PULA MEA? ce am făcut eu, că sunt un căcat cocoloşit de când m-am născut şi nu am făcut nimic cu adevărat pe coaele mele? de ce am meritat eu să am ocazia asta (şi pe care sunt toate şansele să o ratez big time)? unde pula mea e dreptatea în asta? unde e Dumnezeu în asta. aşteapta, da...dumnezeu nu trăieşte în lumea asta. trăim sub zodia satanei.
ştii ce? io mă fut pe el. Steinhardt spunea că ăsta e lozul pe care l-am tras şi să facem ce-i mai bun din el. nu, frate, nu. dacă ăsta e lozul care l-am tras eu zic că căcatul ăsta de joc e măsluit. ei meritau mult mai mult să tragă lozul meu decât l-am meritat eu. meritam cu toţii să avem un start egal. şi copiii din Somalia merită să se nască într-o familie care să aibă ce să le pună pe masă. merită şi ei o mamă care să-i imbrăţişeze înainte de a-i culca într-un pat cu saltele şi aşternuturi din bumbac curate. merită să aibă un tată care să le zică că trebuie să înveţe şi să le explice cum să nu fie călcaţi în picioare. merită să nu aibe Sida din momentul naşterii...mulţumeşte, dragă cititorule, că ai conexiune la net, bani de ţigări şi asigurare socială şi medicală care va avea grija de tine atunci când ţi se va strica vederea şi vei face cancer la plămâni. şi nu mânca căcat că tu te-ai luptat pt ele. tu, care citeşti căcatul ăsta probabil ai cam aceeaşi vârstă ca şi mine. de-abia ai început să plăteşti taxe, dacă ai început să faci şi asta, deci încă eşti un parazit. dar să nu crezi că te blamez. încă mai sper că ne vom schimba. nu ştiu de ce, dar încă mai sper.
dar problema cea mai mare ştii care e? că eu voi termina de scris aici şi tu de citit şi odată terminat, nimic nu se va schimba. ne vom întoarce în lumea reală şi o să fie ca înainte. pe niciunul din noi nu o să atingă căcatul ăsta. niciunul din noi nu va avea revelaţia divină. ne vom întoarce la căcaturile noastre triviale şi la pseudoangoasele noastre de zi cu zi şi va fi ca şi când nimic nu s-a întâmplat. experienţa mea de azi, mai puţin faptul că m-a împins să scriu asta şi să reflectez un pic la situaţie, nu-mi va marca existenţa. voi fi lafel de gol ca înainte şi mă voi scufunda din nou în mediocritatea atât de iubită.
M-am tot plimbat zilele astea prin satul bunicilor în speranţa că voi găsi ceva...ceva care să mă facă să.....să simt în pula mea ceva.....nimic
nimic, pur şi simplu nimic. am vizitat locurile ce le frecventam când eram copil....nimic. un gol total.
cred că-l omor, şi asta mă omoară la rândul meu. îl văd pe Răzvanul ăla mic de-o şchioapă, bucălat, creţ şi foarte blond, fără cearcăne şi mereu zâmbăreţ, nu rânjăreţ ca acum ci zâmbăreţ, cum îl iau în braţe spunându-i că o să fie bine şi privind în altă parte îi înfig un cuţit între coaste. dar el ştie că nu o să fie bine şi în ultima clipă dă să fugă, cu o grimasă speriată. dar deja e prea târziu, eu mă am deja în braţe şi între spasmele lui şi încercările de a se descătuşa eu mă mângâi pe creştet, printre buclele aurii spunându-i "gata,o sa fie bine. o să fie bine. încă puţin. o să fie bine." şi nu am curajul să mă privesc în ochi. nu, de ce aş face asta? "o să fie bine, baby...o sa fie bine."
mă omor în fiecare zi câte puţin. dar totul o să fie bine....




"C'est l'histoire d'une société qui tombe et qui au fur et à mesure de sa chute se répète sans cesse pour se rassurer: jusqu'ici tout va bien, jusqu'ici tout va bien, jusqu'ici tout va bien...."