Jurnal de bord I

Asta pentru că am ceva vin la bord. De vreo săptămână şi ceva sunt în Italia. e Frumos aici în Italea. am venit cică să mă relaxez dar defapt muncesc, vreo 2 luni. ar putea foarte bine să fie şi invers: am venit să muncesc dar defapt mă relaxez vreo 2 luni. e frumos să mai iei o pauză de la marile metropole în care trăim concentraţi 40 de oameni în 20 de metri pătraţi. mă duc pe jos la muncă, fac 2 minute. un minut dacă mă grăbesc, dar să fim serioşi, cine se grăbeşte când se duce la muncă? fac prăjituri, e cât se poate de relaxant. nu mă freacă nimeni la icre, vin acasă mirosind a ciocolată. din păcate singurele femei din casă sunt maica-mea şi căţeluşa ei Lola, că m-aş fi bucurat şi eu să fiu lins din cap până în picioare de o dependentă de ciocolată. probabil Lola şi-ar cam dori să mă lingă dar niciodată n-am avut apucături zoofile. nu cel puţin după experienţa cu pornista, capra şi ciobanu de acum 2 ani. în fine, e relaxant. trăiesc într-un orăşel de munte cu o populaţie de 2000 de persoane la graniţa cu Franţa. dacă ar trebui să caracterizez orăşelul ăsta uitat de D-zeu, ar fi "locul perfect pt a concepe un copil". e atât de relaxant încât pentru o creatură ca mine, care populează jungla din beton a Bucureştiului, nevroza, claustrofobia şi în general orice semn al nebuniei premature pândeşte la fiecare colţ.
Partea cea mai interesantă e că o bună parte din viaţă, nu atât de mult în termeni de arc de timp cât în termeni de importanţă a trăirilor, mi-am petrecut-o aici. adolescenţa mea a purtat pe umeri crucea de a trăi în Demonte, orăşel de 2000 de locuitori, la 30 de km de graniţa cu Franţa. de fiecare dată când văd un semn mi-aduc aminte când am fost într-o iarnă la graniţă doar să mă piş pe linia aia care desparte cele două măreţe state. defapt mint. doar m-am pişat pe Franţa. erau -20 de grade, am ieşit din maşină, mi-am scos-o prin şliţ şi stând în Italia m-am pişat în Franţa.
Liceul meu mi l-am petrecut aici. în fiecare zi făceam naveta, 40 de min de drum până în Cuneo, să merg la liceu. şi doamne cât de frumos a fost. în ciuda constantei mele depresii de adolescent prost şi apucăturilor anarhice, a fost o perioadă substanţial bună.
M-am întâlnit zilele trecute cu o fostă prietenă din liceu. ne-am cunoscut în 2007, eram clasa a Xa pe atunci. exact de ziua mea. Roma, excursie cu liceul. ieşisem din Hard Rock Cafe, cu 2 sticle de vodka în rucsac. una o băusem pe drumul de la vatican până acolo. să fi fost vreo oră de mers pe jos, îmi făcusem de cap cu nişte colegi. pe vremea aia femieia pentru mine era un animal exotic atât de misterios încât nici nu îndrăzneam să mă apropii prea mult. nu că acum ar fi foarte mare diferenţa dar să zicem că am mai făcut câteva progrese. eram mulţi, în seara aia în faţă la hard rock cafe. eu cu prietenii şi colegii mei lafel de varză ca mine, stăteam şi făceam gălăgie. dintr-odată văd un zâmbet atât de alb şi atât de sincer cum iese dintr-un alt grup, şi îndreptându-se spre mine. am rămas evident ca lovit de un fulger, fiind prima oară când mi se întâmplă ca o fată frumoasă, şi nu numai, să-mi dăruiască un zâmbet atăt de cald. m-am făcut evident că plouă. mi-era tare frică că acel zâmbet să fie dăruit altcuiva şi eu să rămân cu buza umflată.
- Hey, bună. tu eşti Mihai, nu? îmi spune ea într-o italiană perfectă şi cu o voce atât de puternică dar atât de feminină încât şi azi a rămas pentru mine un etalon.
-ahm....da, eu sunt. bâlbâindu-mă şi încercând să ignor privirile care instant s-au revărsat asupra mea din ambele tabere, atât a mea cât şi a ei.
-te-am văzut când îţi cântau la mulţi ani colegii tăi. deci un la mulţi ani călduros îţi urez. ah, eu sunt Elena. îmi spune întinzându-mi mâna.
-mulţumesc....îmi face plăcere să te cunosc, Elena.
-eu o să plec că sunt aşteptată. ne vedem la hotel, nu? ne strângem mai mulţi la mine în cameră. vino şi tu, nr 352.
-ahm, da, hai că trec şi eu dacă e....încerc să fac pe inabordabilul.
-Ciao, Michele!
-Ciao!
Mă bufneşte râsul la ce am spus după ce a ajuns atât de departe încât să nu mă poate auzi. mă întorc spre colegii mei de cameră şi foarte serios:
-fraţilor, dormiţi şi voi prin alte părţi în seara asta, că io fut!




Nu am futut. nici măcar nu m-am sărutat, spre disperarea mea. am stat până la 5 şi am vorbit. nu atât de mult pentru că am vrut eu, ci pentru că nu mă puteam opri din a o privi.
Ciudat cum după atâţia ani se întoarce roata şi în loc de a fute îţi doreşti să stai până la 5 şi să vorbeşti.



Hai bine, să nu mâncăm căcat. să stai până la 8, să vorbeşti şi să te fuţi.

Am divagat, restul cât de curând.