Mizerii literare

Problema noastră, a oamenilor, este că ne considerăm cu toţii nişte spirite imaculate, conforme moralei social acceptate. Ceea ce facem pe lângă sunt nişte greşeli, mici abateri, de care nu suntem vinovaţi. Şi evident că nu trebuie să ştie nimeni de ele. Le ţinem în noi, minţindu-ne că au fost doar greşeli, că defapt nu am vrut să facem asta dar s-a întâmplat. Dar nu prea reuşim să ne minţim prea bine. Şi bineînţeles că suntem foarte prompţi în a critica pe ceilalţi, din nou, nu dintr-o perspectivă personală ci din ceea ce zice lumea că e bine. Ne uităm la un personaj public şi începem cu un ochi critic să-i vedem toate defectele, comportamentul imoral, lucrurile care cică „nu-s bune”. Un căcat. Singurul motiv pentru care noi nu facem aceleaşi lucruri e pentru că ne căcăm pe noi de frică şi pentru că ne interesează prea mult ce cred ceilalţi.

            „tre să faci şi tu ceva cu viaţa ta, măi băiatule”

            „păi.....fac.....”

            „ce faci mă, că io văd că doar pierzi timpul în loc să te gândeşti şi tu la viitor”

            „exact. Living large”

            Mergi la şcoală, ia-ţi un job, iubeşte o singură femeie, ia-ţi maşină, fă un împrumut pe 50 de ani, ia-ţi un apartament cu 2-3 camere care va fi mult prea mic când fi-tu o să ajungă la adolescenţă şi o să vrea şi el să fută ceva, mergi în concediu o săptămână la mare şi dacă eşti norocos încă una la munte, pe vară. Dupaia fă foamea până la următorul salariu, ca ai de plătit banca. Ce pula ta, să tot trăieşti aşa.

Adevărul totuşi e că noi, dragilor, vrem altceva, nu-i aşa? Vrem să strălucim. În fiecare din noi se ascunde un mic geniu care vrea să iasă la lumină. Singura problemă e că nu prea ştie cum. Pentru că îi avem în jur numai pe oamenii de mai sus. Şi nu prea poţi să te manifeşti cu oamenii ăia aşa de băgaţi în sistem. Suntem cu toţii atât de speciali încât nici nu mai ştii care e mai special. Toţi mici Picasso, Haydn sau Kafka, n-am dreptate? Doar că sistemul e atât de de căcat şi viaţa atât de injustă încât nu putem să arătăm la toţi ce putem, nu? Pentru că noi putem să ajungem la stele, nu? Doar că nu vrem, nu? Eu îmi bag pula. O să vă cred atunci când cineva chiar o să ajungă la stele şi dacă o să ajungă, o să-l respect pe cel ce o face, nu umanitatea în general. 80% din noi suntem făcuţi doar să respirăm aerul, trăind ca nişte paraziţi pe cei care chiar fac ceva. Da-i bine şi-aşa. măcar eu recunosc că sunt o mizerie.