Ave

M-am trezit în dimineața aceea cu soarele bătrân de noiembrie care își arunca razele slabe pe fața mea.am încercat mai întâi să-i rezist dar nu am reușit prea mult. Din camera de alături răsunau notele tari al unui pian.

            m-am ridicat și m-am dus la fereastră. S-ar fi părut că eram în cartierul Uranus, sau oricum, ce mai rămăsese din el, după aspectul străzii înguste și a caselor construite la începutul secolului XX. Castanii ce umpleau și vara ofereau atât de dorita umbră străzii, deja își lăsau frunzele arămii și roșii libere în bătaia vântului.

            Am găsit un pachet de kent pe noptiera de lângă pat și mi-am aprins o țigară continuând să contemplu peisajul de afară. Era marți dar putea foarte bine să fie duminică, cu siguranță acolo timpul nu conta niciodată. Am deschis geamul și am lăsat vântul să intre în cameră. La atingerea lui mi s-a făcut pielea de găină și am decis că e o idee mai bună să mă întorc la căminul care m-a primit cu brațele deschise.

            - this may very well be the time of our lives – continua să-mi răsune în cap cuvintele pe care mi le spusese cu voluptate pe treptele acelei biserici cu o noapte înainte. Cuvintele pe care mi le repetase apoi pe patul de frunze între un geamăt înfundat și altul, între un orgasm și altul. Ajunsesem aproape să o cred. Căcat, ăsta chiar ar putea fi apogeul nostru. Vărful pe care lumea asta îl va atinge va fi prin noi. Acum. În dimineața asta și-n seara de ieri și, poate, în ziua de maine.

            Am stins țigara și m-am îndreptat spre resutl casei. Notele pianului se amestecau în ceea ce mi se părea a fi începutul Ave Maria lui Schubert. Vocea ce a urmat m-a asigurat că aveam dreptate. Am pășit cu grijă să nu deranjez acest înger cu țâțe din ruga indreptată către Creatorul care cu atât de multă măiestrie o plămăduise. Din dormitor am trecut într-un hol îngust și întunecat. Din una din camerele pe pe partea dreaptă se întindea până pe peretele opus raza obosită de soare. M-am apropiat încet și am privit înauntru. Era o camera foarte mare și foarte înaltă. Iar în mijloc, în fața pianului era ea. și acum nu mai știu ce să mai zic. Cum nu există cuvinte să-l definești pe dumnezeu, nu există cuvinte să descri manifestările lui. Era întruchiparea perfecțiunii. Dacă nici ei nu îi sunt ascultate rugile, mi-am zis, nu știu cui îi sunt. Aveam impresia că o cohortă de îngeri urma să coboare din cer pentru a o apăra de privirile indiscrete ale muritorilor de rând ca mine. Ascultă, tu, Fecioară între fecioare, pe această fecioară care cu o noapte în urmă ar fi făcut prin simpla prezență până și pe cel mai sfânt om să păcătuiască. M-am apropiat de ea sorbind fiecare notă și fiecare mișcare a ei. Mă droga cu cel mai puternic drog și ducea undeva departe unde nu ne este dat să ajungem decât foarte rar. I-am cuprins buclele blonde ce străluceau de aur în soarele de atunci și mi-am plimbat degetele pe claviculele și sânii goi. În acel moment ruga își atingea apogeul. O fecioară, ascultă rugăciunea unei fecioare! M-am așezat lângă ea și mi-am coborât mâna de pe sâni între picioarele ei. Era udă. Era udă și tocmai ce futea cea mai tare rugăciune din istoria rugăciunilor. Am continuat să fac ce-i place iar ea și-a închis ochii și s-a rugat. S-a rugat până când nu a mai rămas nimic de rugat. Până ziua s-a făcut noapte și soarele a fost furat de vrăjitoare. Până când a venit sfârșitul lumii. până am îmbătrânit amândoi și am murit. până la a doua venire a lui Iisus. Că oricum acolo la ea, timpul nu există.

            S-a terminat pe acordul final. Cu picioarele și vocea brusc tremurândă mi-a mai spus că vrea o țigară. Ochii ei albaștrii și mari priveau iscoditori la semnele ce mi le lăsase pe umeri în seara de dinainte.

            Cred că ai dreptate, i-am zis. This may very well be the time of our lives.

            mi-a răspuns cu un zâmbet care încuia toate secretele universului. She had it all figured out, mi-am zis în gând.

            -cafea?

            -clar! I-am răspuns.