Deci esti tu care
ai niste numere in fata. Tu observator. 4:2 . simplu, doi. 1:2 : simplu, 0,5.
1:3. adica 0,33333333(la nesfarsit 3) uri.
Da ia fii atent
ce ti se intampla dupa.
Radical din 2. si
dai si te apuci sa faci calcule. Si iti dai seama in sfarsit ca nu are nicio
noima.
Poti sa mergi la
infinit si tot nu ii vei ajunge la capat. Ai ajuns la sfarsitul corzii tale.
Modul tau de a vedea lumea nu este filozofia buna,daca nu reusesti sa rezolvi
un simplu radical din 2. deci sa-ti explic
Tu stai si faci
din numere si patternuri filosofia de viata. Pt ca matematica nu-i nimic
altceva decat un mod de a-ti explica lumea. Si acela este cel al patternului.
Ca exista o stransa relatie intre puncte. Si voi va luati angajarea de a o
explica prin numere si matematica. Bun. Primele incercari sunt grandioase,
intr-adevar.dar dai de numerele irationale. De ce pula mea se numesc
irationale? Simplu, pt ca nu urmesc patternul ratiunii. Pe ele le aproximezi la
a doua cifra dar niciodata nu-i vei vedea sfarsitul. E ca un futut de sarpe
care arata a infinit. A un nenoricit pe care nu putem sa-l cuprindem. Horror
vacui, in pula mea. E acolo departe si nu poti sa-i vezi sfarsitul.
mi-am adus brusc
aminte de o zi de toamna. Era o zi de octombrie tarzie. Era frig. Era frig de
octombrie. Bantul batea un pic iar frunzele deja erau maronii, cele putine care
mai ramasesera. Cred ca o zi mai frumoasa ca aceea nu a existat niciodata.
Bucurestiul este atat de frumos toamna. Friguros si umed, cat sa te tina in priza
sa faci multe lucruri si sa-ti puna un zambet pe buze in acelasi timp. Nu, ziua
aceea chiar a fost cea mai tare din viata mea. Iar Ea era atat de frumoasa. Nu
ma intreba particularele. O divinizam in momentul ala. Putea sa fie si in
zdrente ca tot mi s-ar fi parut o zeita. Dar nu, chiar era superba. Forma un
tablou perfect. Cel putin in capul meu. Ne-am asezat pe un ponton in herastrau
si am rulat un cui. Am vorbit despre nimicuri, cu voci nesigure si tremurande.
Parca eram amandoi la prima intalnire. Cu cel mai bun prieten. Ala sau aia
caruia ii stiai toate calitatile si toate defectele. Toate frustrarile si
secretele cele mai ascunse dar si sinceritatea pusa in orice face cu placere. Ti-ai
petrecut atat de mult cu acea persoana incat, cel putin aparent, nu mai sunt
secrete intre voi. Bullshit, mai sunt, o sa vi le descoperiti cu timpu. Oricum
da, eram la prima intalnire. A fost fabulos. Nu ma mai simtisem asa din clasa a
9. exact, din clasa a 9a. Am fumat cuiul si am dat o tura herastraului vreo 4-5
ore. Habar n-am cum a trecut timpu. Parca o vedeam pentru prima oara si nu
mi-as mai fi dezlipit privirea de pe zambetul ei proaspat redescoperit. Imi
fusese probabil foarte dor de ea. In ciuda faptului ca imi jurasem ca nu o voi
mai revedea. Dar ura si furia trec repede....cel putin pe planeta mea. Simteam
ca si ei ii fusese. Era ud peste tot. Nu puteam sa ne asezam nici jos sa ne
odihnim. Asa ca am mers. Si am mers. Biciclisti treceau pe langa noi, in rest
eram aproape singuri. Nu-mi mai aduc aminte daca am sarutat-o. Probabil nu. Acum,
privind din afara, imi spun ca am fost prost ca nu am sarutat-o. era decorul
perfect. Lasa, o sa-ti versi frustrarea facand filme. Mananc cacat. A fost perfect. Totul. A fost un
desen de Degas, prieteni. O capodopera a existentei mele. Caruia nu i se vad
detaliile de aproape. In schimb care daca faci un pas in spate, vei vedea
spectacolul creatiei umane desvelindu-se in fata ta.
- ma bucur sa te vad, sa stii.
Ii zambesc aproape resemnat: si eu
ma bucur.
Incearca un
zambet foarte nesigur. Are ticul de a se uita in jos pt o secunda si de a zice
mult mmmmm, precum un copil prins asupra faptei, atunci cand nu e sigura de ce
zice sau face. Ma priveste timp de cateva secunde fara sa scoata nicio vorba.
“jeeez, e razvan. Calmeaza-te, nu fii dobitoaca” cu curajul si naturaletea redobandita ma
imbratiseaza. Tot timpul m-au speriat dar in acelasi timp mi-au placut aceste
izbucniri de afectiune ale ei. Era foarte calda la atingere. Isi lipeste capul
de pieptul meu si inchide ochii, ca si cand ar fi cautat un pic de protectie.
De ce-mi dau cu parerea? Si atunci ma intrebam asta. Poate pentru ca asa am
simtit. Stiu, tind sa dau intr-o foarte mare schizofrenie. Dar incerc sa ma
controlez. Am facut
asta pt ca am simtit. Nu mi-am dat cu parerea ci am spus ce am simtit.
Cred ca mi-a fost dor de tine, ii spun.
Si mie, si imi pune acelasi zambet
care l-am vazut in prima zi cand am cunoscut-o.
De aici mi s-a
taiat filmu.
Doua zile mai
tarziu ne-am vazut si am facut dragoste ca atunci cand eram tineri. Trei zile
mai tarziu ne-am futut animalic. Patru zile mai tarziu a plecat. Nu am mai
sunat-o si nici ea. Ajunsesem deja sa ne iritam si sa ne aducem aminte cacaturi
frustrante. A plecat si nu mi-a parut rau. Nu ne-am mai vazut timp de vre-o
luna. M-am indragostit
intre timp. Ea a aflat si s-a
enervat. Si asa a reinceput calvarul. O mare mizerie.
Dar daca ma
intreb daca a meritat? Fuck
it. Tot. Mai ales ziua aia. Face
cat o viata intreaga fara. E ca sic and as fi eu fara tine. Sau tu fara mine.
Te-ai putea imagina azi fara amprenta mea? Ca eu sigur nu m-as imagina fara a
ta.
Asa ca da, adu-ti
aminte de ea, muisto. Si zambeste, ca a fost chiar tare.
Tare !
RăspundețiȘtergere