Păduri și alți demoni

Am sperat totuși că măcar visele sunt ale mele. Că măcar alea 4 ore de somn zilnice vor fi despre mine și despre demonii mei, nu despre ea. însă ea mi le-a acaparat până și pe alea. Speram, naiv, că dacă tot o găsesc peste tot în lumea asta, de la senzația de frig la chipurile și mirosurile din metrou, măcar acolo ar fi fost absentă. Dar nu, până și acolo era. și doamne, cât de rar o visam înainte. Vă rog, frustrări, întoarceți-vă. Nu mă trezesc niciodată atât de bine ca după o bătălie cu eterna-mi impotență față de imposibilitatea schimbării realității. Nu o mai lăsați să intre. Măcar alea 4 ore să fie dedicate încercării de a răspunde unor întrebări mai mari, că deja mă scald 20 de ore pe zi în haznaua umană.

            Și doamne, cât de puțin o visam înainte. Era atât de plăcut să am măcar alea 4 ore pentru mine... dar nu, până și pădurea aia întunecată care mă înghite și lasă fără aer se oprește în fața ta, aproape făcând și o plecăciune acestei regină a durerii absente. Iar eu ca un bou mă uit cum tocmai mi-ai futut până și cel mai personal și sincer sentiment pe care îl poate avea cineva, frica, și îl înlocuiești cu...cu tine. Cu pistruii ăia pe care îi văd când mă uit în microscop căutând pizda mă-sii de incluziuni lipidice. și vocea ta din spate ce-mi spune ”ai mei sunt!” și când mă întorc nu mai ești. Doar vocea înaltă care continuă ”sunt doar în capul tău, Răzvan. Ești un prost. Nu te mai vreau. Cum aș putea să te mai vreau? Nu ești destul. Trebuie mai mult. și mai mult. și mai mult.” –ce mai mult? O întreb. – totul. îmi răspunde.

            Nu te urăsc, să știi. Nu cred, cel puțin. Sunt mult prea cool să urăsc, sau cel puțin așa cred. E doar că am avut o zi mai proastă. Mi-a spus azi cineva că poate este karma care îmi face feste, plătindu-mi cu aceeași monedă toate suferințele pe care le-am cauzat de-a lungul timpului diferitelor persoane. Este destul de probabil, de-asta o iau cât se poate de ușor, situația. Asta și pentru că nu cred in karma, cred în ”căcaturi se întâmplă și ai avut doar ghinionul să te aflii pe partea proastă”. știi cum e, violul depinde tot timpul de care parte a pulii te afli.

            Cred că mă îndrăgostesc prea repede. Mi s-a mai întâmplat de câteva ori înainte și tot timpul am ieșit într-un fel șifonat, că am fost eu cel părăsit sau nu. De fiecare dată a fost ceva, lăsat acolo. Un cuvânt nespus la timpul lui, un sentiment neîmpărtășit, un ”of” cum se zice în bătrâni. Dar nah, încerc să fiu ok cu asta. Nu poți avea tot timpul ceea ce-ți doresti, dar dacă încerci destul de mult s-ar putea să găsești ceea ce ai nevoie.

            Ce e tare că în vis m-ai mai părăsit o dată, just to be sure. Doar că de data asta eram pe un yaht în mijlocul unei parcari, iar după ce ai făcut-o, te-ai aruncat în cap în asfalt. Valurile asfaltului au lovit barca de la aruncarea ta iar eu m-am udat de asfalt. A fost totuși o despărțire epică. Mi-am aprins o țigară și am dat foc la o mașină. Mi-am zis că pe nimeni nu deranjeaza în vis dacă îmi vărs nervii pe cineva care oricum face the walk of shame dimineața.

            O parte bună însă, este faptul că m-am reapucat de scris, și pentru asta îți mulțumesc. O să mă țină până la următoarea muza.