Ajung acasă şi merg la baie. Bag două degete pe gât şi tremurând din
toate încheieturile, dau drumul la un lichid galben-verde pe gură.scuip şi îmi
trag mucii acizi. Mă doare tot corpul, mai ales muşchii abdominali, am frisoane
iar ochii îmi lăcrimează. Mă bufneşte râsul de starea în care mă aflu. Nu mai
avusesem atât de multe emoţii de când dădusem admitere la facultate cu mulți
ani în urmă. Şi atunci am vomitat, în baia şcolii. Şi atunci, ca şi acum, mă
jucam printre degete cu firele de păr pubian găsite pe marginea veceului şi îmi
odihneam falca respirând din greu pe petele alea de pişat rece, întărit şi
candind. Dar era perfect aici. Stăteam pe jos, îmbrăţişând cel mai sigur loc
din casă. În sfârşit linişte. Nimeni pe lângă mine şi de altfel nici eu. Doar
în depărtare se auzeau nişte maşini prin mica fereastră întredeschisă. Era
apusul şi o lumină foarte firavă mai intra prin ea. În schimb vibraţiile
sunetelor oraşului îşi făceau loc cu lăcomie. Maşini, clacsoane chiar şi vorbe
îmi ajungeau atunci în urechile care credeam că aveau să-mi explodeze de la
presiunea vomei. Dar per total era linişte. Problemele treceau odată cu
zgomotul de fond al ferestrei. Veneau, se loveau de mine apoi se scurgeau pe
podea. Sugeţi asta, problemelor! În curând însă am simţit apa de pe jos cum îmi
udă blugii şi îmi ajunge până la piele. Mai scuip o dată, mă şterg cu mâneca la
gură şi mă ridic. Am puterea să mă ridic până la chiuvetă să-mi admir isprava.
Sau mai bine zis să admir isprava părinţilor mei. E mai bine să dai vina pe
alţii pentru viaţa ta mizerabilă. Chiar arătam ca dracu, avea dreptate Andra.
Parcă îmbătrânisem cu 30 de ani în ultimele 12 ore. Primele care mi-au atras
atenţia au fost cearcănele maronii de două degete şi ochii aceia care cândva erau
albaştrii şi datorită cărora primeam atâtea complimente de la femeile mai în vârstă
decât mine. Nu mai erau albaştri ci galbeni, brăzdaţi de multe vene roşii, cu
un cerc şters de cenuşiu în mijloc. Barba şi părul arătau a unui boschetar a
cărui ultimă baie fusese cu o lună în urmă. Ştiu că nu e mult dar nu am vrut
nici să exagerez. Da, chiar îmi trebuie o baie.
Nu ştiu cât am stat în cadă dar am adormit. Mi-am luat o sticlă de vin,
ţigări şi sandwich, aveam de recuperat mâncarea şi alcolul aruncat ca o pasărică
mai devreme. Vinul l-am băut tot, sandwichul l-am mâncat doar pe jumate. M-a
trezit soneria telefonului, pe jumătate îngheţat. M-am precipitat în sufragerie
gol şi ud, alunecând de câteva ori în graba mea. Era ea. Trag aer adânc şi
răspund.
duminică, 5 ianuarie 2014
sâmbătă, 4 ianuarie 2014
Ariem
Când am întâlnit-o prima oară pe R. Nu mi-a atras atenția cu
nimic. Era tipica fată ajunsă de curând în București, speriată de toate
schimbările ce se petreceau în viața ei. Nu știa ce o așteaptă și de fiecare
dată când se trezea dimineață, în timp ce-și aplica cu atenție rimelul pe
genele deja lungi, își propunea să vorbească cât mai mult și cu cât mai multe
persoane de la facultate, urmând ca în final, după ce și-a dat cu fond de ten,
rimel și ruj, să încerce în oglindă mai multe zâmbete, până îl găsea pe cel
adecvat. Vroia să fie plăcută de oameni, chiar dacă ei nu-i plăceau persoanele
care o înconjurau. Zâmbea tot timpul și foarte rar am putut să-i prind
adevărata față, aceea pe care nu și-o potrivea dimineața în oglindă. Toată
viața ei fusese admirată și plăcută de persoanele care o înconjurau și urma să
se întâmple lafel și la București, își spunea ea. știa însă că va avea ceva de
muncă până îi va convinge pe toți că ea este demnă de admirat și plăcut, și o
cam speria asta. Acesta era motivul pentru care în ciuda faptului că era
printre cele mai responsabile studente pe care facultatea aceea o văzuse
încerca de fiecare dată să nu lipsească la evenimentele mondene ale colegilor
sau chiar și la bețiile aleatorii. Vroia să știe lucruri, o fascinau noile moduri
de gândire peste care dădea, chiar dacă nu și le asuma, și era teribil de
curioasă. Probabil ăsta a fost și motivul care m-a făcut la rândul meu să fiu
curios în privința ei. Aflasem între timp că avea un iubit, chiar dacă
niciodată nu vorbea despre el.
Ne-am găsit
într-o după-amiază la o masă cu mai mulți colegi. Rând pe rând au plecat toți
și am rămas doar eu cu ea. Am vorbit preț de jumătate de oră despre nimicuri
până când le-am terminat pe toate.
-ce te face
să te trezești dimineața- o întreb eu pe nepregătite.
s-a uitat
lung la mine, puțin speriată, fără să spună nimic. Zâmbetul de toți dinții îi
pierise instant –Adică?-
-adică de
ce ești pe lumea asta? ce te face fericită, ce te face să faci tic-tac?-
-nu știu,
mai multe lucruri. Familia, prietenii...-
-n-ai
niciun viciu anume? Nicio dorință ascunsă acolo jos?-
Îi cam
prinsesem atenția, știam asta. și spre surprinderea mea, chiar îmi păsa.
-nu știu.
Sunt destul de plictisitoare. Cred că asta mi-aș dori, să nu mai fiu
plictisitoare.-
-de ce te
consideri plictisitoare? Mie nu mi se pare.-
-pentru că
sunt, Răzvan. Nu fac nimic interesant. Toată lumea face ceva al lui. eu nu fac
nimic. Eu doar învăț și atât.-
-crede-mă,
e un lucru pe care nu-l pot face toți. Eu încerc să am determinarea asta de
când am făcut conștiință de mine.-
-probabil
nu ai fost crescut cum am fost eu-
-da, tu ai
avut parte de iubire-
Replica mea
spusă în glumă îi mai aduce un pic de zâmbet pe buze, zâmbet care mi-a plăcut
să cred că a fost sincer de data asta.
-măcar tu
nu trebuie să faci pe nimeni să fie fericit. Eu pe de altă parte trebuie să-i
împac pe toți.-
-îmi pare
rău că trebuie să-ți spun eu asta dar stai liniștită că îi vei dezamăgi pe toți
la un moment dat cum și pe tine te vor dezamăgi majoritatea, la un moment dat.-
-asta ți
s-a întâmplat ție?-
-da,
bănuiesc. Până a încetat să-mi mai pese.-
-dar eu nu
vreau să dezamăgesc pe nimeni.-
-uite, pe
mine deja m-ai dezamăgit, gândind așa.-
-pe tine nu
te cunosc, nu-mi pasă.-
-nu-i
adevărat. Nu că nu mă cunoști, ci că nu-ți pasă. ție îți pasă de toată lumea-
-da,
probabil. Dar nu știu cum să fac- îmi spune cu o voce rugătoare.
-o să-ți
dai tu seama-
Mi-am dat
atunci seama pentru prima oară cât de frumoasă era. Poate pentru că în aroganța
mea mă mințeam că pentru prima oară de când o cunoșteam își dăduse jos masca
doar pentru plăcerea ochilor mei sau poate pentru că nu mă mai uitasem la ea cu
adevărat sau poate, cine știe, pentru că mă îndrăgosteam ca un bou și încetam
să mai fiu rațional.
Soarele
târziu de noiembrie intra pe fereastra din spatele ei, inundând-o într-o aură
galbenă. Părul creț și roșcat o făceau să pară o mică Meduza, dar care, spre
diferență de personajul mitic, inspira mult mai multă liniște. Sprâncenele
negre arcuite ușor spre exterior și atent pensate terminau fruntea puțin lată
iar sub ele doi ochi mari căprui îmi cercetau privirea. Pe ploeoapele superioare
își desenase două linii subțiri cu tuș, cea din stânga fiind totuși vag mai groasă.
–s-a grăbit azi-dimineață, probabil- îmi zic în gând. Foarte mulți pistrui îi
acopereau chipul. Nu eram sigur dacă vara erau mai mulți sau doar creșteau
constant pentru fiecare suflet pe care această nimphettă îl cucerea. Buzele
roșii și destul de mari pentru fața ei mică erau constant întredeschise iar
atunci în particular un incisiv aproape o mușca pe cea inferioară. Mie pe de
altă parte îmi venea să mușc din masă de dorință. Coborând sub bărbia mică,
deslușeam pulsațiile rapide ale arterei carotide și fiecare bătaie a inimii
sale se așeza pe timpanul meu ca o lovitură asurzitoare de tambur. Sub gâtul
subțire se așezau claviculele pronunțate iar sub ele puteam vedea, deși
acoperiți de un pulover, sânii care mi-ar fi intrat perfect în mână. Sub
pulover îmbrăca un maiou negru simplu și coborând spre sud, pantaloni scurt
jeans și ciorapi negri agățați pe gamba dreaptă.
-ce mai
facem, mergem?- mă trezește ea din fantasticările mele de câteva secunde.
-ăăăă, da,
mergem. Să cer nota.....băi, știu că ai prieten și chestii și că poate e
deplasat că o să te invit la mine seara, dar mă gândeam că poate ai chef să vii
pe la mine să bem un pahar de ceva. –
-îmi pare
rău, răzvan, dar trebuie să mă întâlnesc cu cineva....-îmi spune ea cu un aer
aproape de regret.-dar poate pot să amân- continuă zâmbind. Îi răspund la
rândul meu la zâmbet.
-perfect
atunci-
-însă doar
un pahar-
-clar că
doar un pahar. De când mă știi tu betiv?-
-de când ai
băut o sticlă de whiskey în club și te-ai combinat cu toate nasoalele-
-Eh, a fost
o dată. Nu exagerez în general-
-siiiigur...-
-serios.
M-am cumintit. Hai să mergem-
-hai.-
Abonați-vă la:
Postări (Atom)