ham&rye

Ajung acasă şi merg la baie. Bag două degete pe gât şi tremurând din toate încheieturile, dau drumul la un lichid galben-verde pe gură.scuip şi îmi trag mucii acizi. Mă doare tot corpul, mai ales muşchii abdominali, am frisoane iar ochii îmi lăcrimează. Mă bufneşte râsul de starea în care mă aflu. Nu mai avusesem atât de multe emoţii de când dădusem admitere la facultate cu mulți ani în urmă. Şi atunci am vomitat, în baia şcolii. Şi atunci, ca şi acum, mă jucam printre degete cu firele de păr pubian găsite pe marginea veceului şi îmi odihneam falca respirând din greu pe petele alea de pişat rece, întărit şi candind. Dar era perfect aici. Stăteam pe jos, îmbrăţişând cel mai sigur loc din casă. În sfârşit linişte. Nimeni pe lângă mine şi de altfel nici eu. Doar în depărtare se auzeau nişte maşini prin mica fereastră întredeschisă. Era apusul şi o lumină foarte firavă mai intra prin ea. În schimb vibraţiile sunetelor oraşului îşi făceau loc cu lăcomie. Maşini, clacsoane chiar şi vorbe îmi ajungeau atunci în urechile care credeam că aveau să-mi explodeze de la presiunea vomei. Dar per total era linişte. Problemele treceau odată cu zgomotul de fond al ferestrei. Veneau, se loveau de mine apoi se scurgeau pe podea. Sugeţi asta, problemelor! În curând însă am simţit apa de pe jos cum îmi udă blugii şi îmi ajunge până la piele. Mai scuip o dată, mă şterg cu mâneca la gură şi mă ridic. Am puterea să mă ridic până la chiuvetă să-mi admir isprava. Sau mai bine zis să admir isprava părinţilor mei. E mai bine să dai vina pe alţii pentru viaţa ta mizerabilă. Chiar arătam ca dracu, avea dreptate Andra. Parcă îmbătrânisem cu 30 de ani în ultimele 12 ore. Primele care mi-au atras atenţia au fost cearcănele maronii de două degete şi ochii aceia care cândva erau albaştrii şi datorită cărora primeam atâtea complimente de la femeile mai în vârstă decât mine. Nu mai erau albaştri ci galbeni, brăzdaţi de multe vene roşii, cu un cerc şters de cenuşiu în mijloc. Barba şi părul arătau a unui boschetar a cărui ultimă baie fusese cu o lună în urmă. Ştiu că nu e mult dar nu am vrut nici să exagerez. Da, chiar îmi trebuie o baie.

Nu ştiu cât am stat în cadă dar am adormit. Mi-am luat o sticlă de vin, ţigări şi sandwich, aveam de recuperat mâncarea şi alcolul aruncat ca o pasărică mai devreme. Vinul l-am băut tot, sandwichul l-am mâncat doar pe jumate. M-a trezit soneria telefonului, pe jumătate îngheţat. M-am precipitat în sufragerie gol şi ud, alunecând de câteva ori în graba mea. Era ea. Trag aer adânc şi răspund.

Ariem

Când am întâlnit-o prima oară pe R. Nu mi-a atras atenția cu nimic. Era tipica fată ajunsă de curând în București, speriată de toate schimbările ce se petreceau în viața ei. Nu știa ce o așteaptă și de fiecare dată când se trezea dimineață, în timp ce-și aplica cu atenție rimelul pe genele deja lungi, își propunea să vorbească cât mai mult și cu cât mai multe persoane de la facultate, urmând ca în final, după ce și-a dat cu fond de ten, rimel și ruj, să încerce în oglindă mai multe zâmbete, până îl găsea pe cel adecvat. Vroia să fie plăcută de oameni, chiar dacă ei nu-i plăceau persoanele care o înconjurau. Zâmbea tot timpul și foarte rar am putut să-i prind adevărata față, aceea pe care nu și-o potrivea dimineața în oglindă. Toată viața ei fusese admirată și plăcută de persoanele care o înconjurau și urma să se întâmple lafel și la București, își spunea ea. știa însă că va avea ceva de muncă până îi va convinge pe toți că ea este demnă de admirat și plăcut, și o cam speria asta. Acesta era motivul pentru care în ciuda faptului că era printre cele mai responsabile studente pe care facultatea aceea o văzuse încerca de fiecare dată să nu lipsească la evenimentele mondene ale colegilor sau chiar și la bețiile aleatorii. Vroia să știe lucruri, o fascinau noile moduri de gândire peste care dădea, chiar dacă nu și le asuma, și era teribil de curioasă. Probabil ăsta a fost și motivul care m-a făcut la rândul meu să fiu curios în privința ei. Aflasem între timp că avea un iubit, chiar dacă niciodată nu vorbea despre el.

            Ne-am găsit într-o după-amiază la o masă cu mai mulți colegi. Rând pe rând au plecat toți și am rămas doar eu cu ea. Am vorbit preț de jumătate de oră despre nimicuri până când le-am terminat pe toate.

            -ce te face să te trezești dimineața- o întreb eu pe nepregătite.

            s-a uitat lung la mine, puțin speriată, fără să spună nimic. Zâmbetul de toți dinții îi pierise instant –Adică?-

            -adică de ce ești pe lumea asta? ce te face fericită, ce te face să faci tic-tac?-

            -nu știu, mai multe lucruri. Familia, prietenii...-

            -n-ai niciun viciu anume? Nicio dorință ascunsă acolo jos?-

            Îi cam prinsesem atenția, știam asta. și spre surprinderea mea, chiar îmi păsa.

            -nu știu. Sunt destul de plictisitoare. Cred că asta mi-aș dori, să nu mai fiu plictisitoare.-

            -de ce te consideri plictisitoare? Mie nu mi se pare.-

            -pentru că sunt, Răzvan. Nu fac nimic interesant. Toată lumea face ceva al lui. eu nu fac nimic. Eu doar învăț și atât.-

            -crede-mă, e un lucru pe care nu-l pot face toți. Eu încerc să am determinarea asta de când am făcut conștiință de mine.-

            -probabil nu ai fost crescut cum am fost eu-

            -da, tu ai avut parte de iubire-

            Replica mea spusă în glumă îi mai aduce un pic de zâmbet pe buze, zâmbet care mi-a plăcut să cred că a fost sincer de data asta.

            -măcar tu nu trebuie să faci pe nimeni să fie fericit. Eu pe de altă parte trebuie să-i împac pe toți.-

            -îmi pare rău că trebuie să-ți spun eu asta dar stai liniștită că îi vei dezamăgi pe toți la un moment dat cum și pe tine te vor dezamăgi majoritatea, la un moment dat.-

            -asta ți s-a întâmplat ție?-

            -da, bănuiesc. Până a încetat să-mi mai pese.-

            -dar eu nu vreau să dezamăgesc pe nimeni.-

            -uite, pe mine deja m-ai dezamăgit, gândind așa.-

            -pe tine nu te cunosc, nu-mi pasă.-

            -nu-i adevărat. Nu că nu mă cunoști, ci că nu-ți pasă. ție îți pasă de toată lumea-

            -da, probabil. Dar nu știu cum să fac- îmi spune cu o voce rugătoare.

            -o să-ți dai tu seama-

            Mi-am dat atunci seama pentru prima oară cât de frumoasă era. Poate pentru că în aroganța mea mă mințeam că pentru prima oară de când o cunoșteam își dăduse jos masca doar pentru plăcerea ochilor mei sau poate pentru că nu mă mai uitasem la ea cu adevărat sau poate, cine știe, pentru că mă îndrăgosteam ca un bou și încetam să mai fiu rațional.

            Soarele târziu de noiembrie intra pe fereastra din spatele ei, inundând-o într-o aură galbenă. Părul creț și roșcat o făceau să pară o mică Meduza, dar care, spre diferență de personajul mitic, inspira mult mai multă liniște. Sprâncenele negre arcuite ușor spre exterior și atent pensate terminau fruntea puțin lată iar sub ele doi ochi mari căprui îmi cercetau privirea. Pe ploeoapele superioare își desenase două linii subțiri cu tuș, cea din stânga fiind totuși vag mai groasă. –s-a grăbit azi-dimineață, probabil- îmi zic în gând. Foarte mulți pistrui îi acopereau chipul. Nu eram sigur dacă vara erau mai mulți sau doar creșteau constant pentru fiecare suflet pe care această nimphettă îl cucerea. Buzele roșii și destul de mari pentru fața ei mică erau constant întredeschise iar atunci în particular un incisiv aproape o mușca pe cea inferioară. Mie pe de altă parte îmi venea să mușc din masă de dorință. Coborând sub bărbia mică, deslușeam pulsațiile rapide ale arterei carotide și fiecare bătaie a inimii sale se așeza pe timpanul meu ca o lovitură asurzitoare de tambur. Sub gâtul subțire se așezau claviculele pronunțate iar sub ele puteam vedea, deși acoperiți de un pulover, sânii care mi-ar fi intrat perfect în mână. Sub pulover îmbrăca un maiou negru simplu și coborând spre sud, pantaloni scurt jeans și ciorapi negri agățați pe gamba dreaptă.

            -ce mai facem, mergem?- mă trezește ea din fantasticările mele de câteva secunde.

            -ăăăă, da, mergem. Să cer nota.....băi, știu că ai prieten și chestii și că poate e deplasat că o să te invit la mine seara, dar mă gândeam că poate ai chef să vii pe la mine să bem un pahar de ceva. –

            -îmi pare rău, răzvan, dar trebuie să mă întâlnesc cu cineva....-îmi spune ea cu un aer aproape de regret.-dar poate pot să amân- continuă zâmbind. Îi răspund la rândul meu la zâmbet.

            -perfect atunci-

            -însă doar un pahar-

            -clar că doar un pahar. De când mă știi tu betiv?-

            -de când ai băut o sticlă de whiskey în club și te-ai combinat cu toate nasoalele-

            -Eh, a fost o dată. Nu exagerez în general-

            -siiiigur...-

            -serios. M-am cumintit. Hai să mergem-

            -hai.-