Ce-ți mai dau? –mă-ntreabă fata de la
Bar.
Încă cincizeci și-o bere. Încă cincizeci
și-o bere și mă car....
dar eu mai stau, și ei mai stau și beau. Unul după altul,
unul după altul.
Neclintiți,
Probabil plictisiți,
Admirând acolo în fundul paharului răspunsul la atâtea
întrebări.
Răspunsul.
Găsit de-atâta timp.
Și tu mai vii din când în când
și primăvar-aduci curând.
Parfumând a iarbă și pământ
Mă cuprinzi de după gât, iar eu îți spun:
Da, nu plec, aicia sînt.
Și toți se-ntorc pentru o clipă
și tu deja știi tot. dar pleci.
și nu cu mine, și la toți ne iei
speranțele-ntr-un dans nebun,
dans bun,
mai vechi ca lumea și pământul,
ca D-zeu și sfinții
și mai si mai sincer ca toți ei.
Iar eu, ca ceilalți, trezit din vis, cu
Capul spart, plecat,
învins,
Mă voi întoarce la răspunsul
Deja dat.
În primăvara din paharul meu.
Eu, omul.