Ai un moment, Doamne?

Îți mulțumesc că m-ai primit. E frumos aici la tine. Cam prea cald pentru gusturile mele dar destul de plăcut. Nu ne-am mai văzut de mult, așa-i? Da, îmi imaginez că ai fost cam ocupat. E greu să fi, Dumnezeu. și Dracu ar mai fi Dumnezeu dacă ar fi fost ușor?...

Dar totuși. Am tot încercat să dau de tine dar nimic. Puteai măcar să lași și tu un robot. Măcar auzeai mesajele dupaia. și crede-mă, nu sunt singurul care se plânge.

Îi văd pe stradă cum se roagă toți la tine, mai ales în colțul ăsta al lumii... ți-au construit case...și case mari, nu așa, care să-ți semene, dacă nu la chip măcar la măreție. și se roagă la tine în genunchi zi și noapte, zi și noapte. Ar trebui să mai treci pe-acolo jos să vezi cum e.

Cum e? Păi cum să fie. E mizerie, e fericire, curățenie și sărăcie. Un pic ca-n raiul tău. Mai un plâns, mai o speranță. D-astea din care ne mai hrănim și noi. Cu mâncarea o ducem cam prost dar în rest burta e plină de speranță. Se putea și mai rău. Se putea să avem burta plină și să n-avem speranță. Mi se mai întâmplă și mie să am burta plină și să n-am speranță. Dar încerc să am din amândouă.

            Pot să fumez? Merci. Strașnic viciu.....nu, serios acum, ar trebui să mai treci pe-acolo cândva. De prea mult timp ți-ai întors fața de la noi. De-atâta timp încât mă întreb dacă te-ai uitat vreodată încoace. Dacă nu mă crezi ascultă-i pe ei. Nu-i auzi strigând din stradă? Uite-o pe mama aia din spitalul ăla cum se roagă la căpătâiul fiului ei bolnav de cancer. Parcă ar mai vrea și ei să îi mai alini puțin. Ascult-l și pe ăla ce vrea să câștige la loto și de-atâta timp se roagă la tine cu fervoarea unui monah.  Că ăia pe care i-ai lăsat emisari nu i-ai făcut după chipul și asemănarea ta ci după chipul și asemănarea celor 30 de arginți. și nu prea ți-au mai trimis ei mesajele noastre. A trebuit să urc io până aici să stau de vorbă cu tine. și crede-mă, n-a fost deloc un drum ușor. Și acum că am ajuns mă pui să merg mai departe, jmechere ce ești tu jmecher.

            Hai, vino pe la noi un pic. Poate să fie chiar plăcut. Poate de data asta nu te mai bate nimeni pe cruce. O să muncești în corporație. și nu-i chiar atât de rău. Vino să trăiești cu noi. știu eu niște locuri foarte interesante prin africa care ar avea nevoie de minunile tale.  Drace, (oh, scuze, nu vream să aduc vorba de fiul tău risipitor) și aici cred că ai reuși să faci ceva constructiv, chiar de nu știi programare.

            Chiar, dracu ce mai face? Tot are impresia că poate să facă mai bine ca tine treaba asta cu divinitatea? De ce nu-l lași și pe el să încerce? Din câte am văzut, e mai umanist decât tine. pune accent pe liber arbitru, d-alea, amoralitate, nebunii. Hai, așa, câteva sute de ani, vedem ce se întâmplă. Ah da, am uitat...tu ești în afara timpului....

            știi, chiar mă gândeam în timp ce urcam până aici că ne-ai făcut după chipul și asemănarea ta. Nicio creatură din universul ăsta nu e mai meschină și mai egocentrică decât omul și Dumnezeul său.

            Nu veni. Stai acolo. Rămâi în deșertul în care ți-ai dus singur numele. Ia-ți și fiul rătăcitor cu tine. oricât de simpatic ar fi el, deja avem prea mulți care vor să fie dumnezei pe-acolo pe jos, la noi.

Încă un tizăr de Înghițit

Mă car de la încercarea total eşuată de petrecere. Intru în lift şi simt şi mai mult cum mi se duce la cap whiskeyul, vinul, berea şi ce dracu mai servisem în ziua aia atât de lungă. Mi-aş fi dorit măcar să am o zi de repaus, dar nu. Eu beau. Defapt nu eu beau, alcoolul mă mine. Închid cu grijă uşile şi apăs pe parter. Bătrânul ascensor, după un răgaz de 2 secunde în care m-am gândit că probabil s-a stricat, îşi începe cu un huduruit profund lunga coborâre. Tot timpul mi-a fost frică de lifturi. Nu înţeleg de ce. În fond dacă se blochează rămân singur o bucată de vreme, lucru deloc nasol. Nu, nu de asta cred că mi-e frică. mai degrabă cred că mi-e frică să nu se rupă şi să mor ca ultimul cretin, in casa liftului, strivit de câteva tone de plumb şi plastic ce se vrea lemn.

            Nu durează prea mult totuşi, coborârea, spre fericirea mea, şi pot să îmi văd în continuare de drum. Ieşit din bloc lumina de duminică după-amiază de mai mă întâmpină cu căldură. Îi mulţumesc cu drag, ca de fiecare data, cu un zâmbet şi mă îndrept spre un taxi. Făcuţi doi paşi mă răzgândesc, privind vremea superbă, şi decid să merg pe jos până acasă.

            O iau frumos pe calea plevnei şi apoi schimb aiurea pe strada XXXXXX. Nu aveam defapt nicio ţintă anume. Era una din acele zile în care aş fi preferat să merg pe afară până îmi cad picioarele decât să stau închis între patru pereţi cu demonii şi vocile devenite atât de surzitoare în ultima vreme. Să nu mai vorbim de compania altor persoane. Aia ri fi fost cu adevărat insuportabilă.

            m-am oprit la un butic şi mi-am mai luat o sticluta de vodka şi o doză de timi. Pula mea, dacă tot am început, să continui cum se cuvine. În faţa magazinului trei tipi pe la 40-50 de ani jucau table şi beau noroc. Altul se certa cu vânzătoarea, o tanti pe la 40 de ani şi ea, foarte zdravănă. Probabil se cunosc de mai multă vreme de cât sunt eu în viaţă. Un danf de mahoarcă, de tutun pe care îl fuma străbunicu, mi-a invadat şi înţepat nările când am trecut pe lângă ei. Pesemene că încă se mai găseşte Carpaţi. Când mi-am făcut apariţia, au încetat să mai vorbească între ei şi şi-au concentrat atenţia asupra mea. Probabil nu vezi în orice zi feţe noi pe aici. oricum, atitudinea lor mă făcea să cred că sunt în cartierul greşit. Mai încolo, lângă frigider, lângă intrare, pe două scaune din plastic stăteau doi gagii de vârsta mea. Spărgeau seminţe şi beau tot câte un noroc. Unu avea o câmaşă neagră dintr-un material ce semăna cu mătasea şi un lanţ gros la gât ce părea a fi din aur. O pereche de pantaloni de stofă tociţi îl strângeau de la brâu în jos şi se terminau într-o pereche de ciocate negre murdare. Era foarte slab dar părea un tip care nu s-ar fi dat în spate de la niciun scandal. Probabil avea un buzunător în buzunare. O pereche de ochelari foarte lungi dolce&gabbana îi stăteau pe părul scurt dat cu gel. Prietenul lui era de două ori cât el. Blond şi cu ochii albaştri, spre diferenţă de tenul primului, negricios, şi cu ochii căprui închişi. Purta unul dintr-acele treninguri foarte populare în rândul unei anume clase sociale, având culori foarte stridente, galben, alb şi verde. Şi roşu, să nu uităm roşu. Acelaşi lanţ foarte gros la gât şi ochelarii aviator Rayban pe ochi. Făceau un cuplu de cocalari foarte drăguţi, acolo, spărgând ei seminţe şi uitându-se fioros la mine în genul „ăsta cine pula mea mai e, mă? Ori vrea să-l tau?” Am trecut pe lângă ei cu zâmbetul pe buze şi ochelarii pe ochi şi am intrat în magazin. Mi-am luat trebuincioasele şi am dat să-mi văd de drum, ieşind.

            -auzi, băiatu, ai o ţigare?

            Aud vocea, mă întorc şi îl văd pe cel pe care o să-l numesc ţigan, în picioare, cu o privire întrebătoare şi ameninţătoare îndreptată către mine. Stau în cumpănă pentru câteva secunde şi apoi răspund, glumeţ, încercând să-l destresez pe om.

            -da, mă am. Ia.

            Întinde mâna şi pentru o clipă, în timp ce-i înmânez țigara, îi pot vedea toate detaliile. Era murdară, cu multe tăieturi şi bătături, pesemene că fusese la munci în italea sau spania, dacă nu chiar aici, în magnificul nostru bucureşti. Cert e că făcea muncă fizică. Gospodar. Băiat muncitor. Unghiile îi crescuseră inegal, iar multe erau roase, foarte prost aş putea spune. Deasupra lor, la încheietură, a mai scos la iveală încă o brăţară, de data asta mai subţire decât lanţul, dar de aceaşi culoare. Nu pot să spun că mi-a picat foarte bine să văd atâta aur pe un gagiu care-mi cere o ţigară, însă na...un cuvânt e un cuvânt.

            -mersi, boss. Îl aud zicând, mult mai relaxat.

            -n-ai pentru ce, îi spun eu şi bag pachetul în buzunar după ce îmi scot şi eu una.

            -foc n-ai?

            -ba am, şi scoţând bricheta din buzunar, o aprind şi îndrept flacăra către el. Insultat, îmi ia bricheta din mână şi-şi aprinde singur. Arogant, trăgând din ţigară, şi căutând motiv de ceartă, mâ întreabă.

            -ce, vrei să mă faci curva ta?

            -nu frate, vream doar să-ţi aprind ţigara.

            Nu prea se aşteaptă la răspunsul meu atât de simplu şi câteva clipe nu ştie ce să mai zică.

            -aşa, da...ia zi, vrei o fată?

            Nu pot spune că ma surprins întrebarea lui, însă nici nu am prea ştiut ce să-i zic.

            -bă, nu merci. E ok aşa.

            Dă din cap, se întoarce şi pleacă.

            Mă întorc şi eu şi-mi văd de drum însă cuvintele lui îmi rămân oarecum în cap. „o fată”.  Poate Aş putea.... Oricum Pătraşcu mi-a dat teme. De undeva tot trebuie să începem. Zâmbesc pe sub ochelari şi trag din ţigară.

            Îmi termin repede proviziile tot plimbându-mă aiurea pe străduţele alea murdare. E straniu bucureştiul. De obicei mahalalele, în restul oraşelor, sunt la periferie. Uite-mă pe mine, aproape în buricul târgului, înconjurat de curve şi cuţitari. Droguri nu-s. Cel puţin nu la prima vedere. E duminică şi străzile alea ţin să-mi aducă aminte. Sunt mici, strâmte şi murdare, cu trotoarele ocupate de maşini în ciuda semnelor cu „parcare interzisă”. Câţiva puradei zdrenţuiţi bat o minge într-o intersecţie, făcând mult tam-tam. Pentru un moment mi-aş fi dorit să mă duc şi eu să mă distrez cum o fac ei, însă mi-am dat seama că un bărbos de 25 de ani i-ar cam speria. Merg înainte, sorbind ultimii stropi de vodka şi stingând cu bere. La fiecare poartă a caselor acelea micuţe, vechi şi dărăpănate stau grupuleţe de ţigani. Muzică, bere, scandal, voie bună. Trec pe lângă câţiva care lafel, încetează să mai vorbească la apropierea mea. Pentru un moment îmi vine să spun bună-ziua, simţind privirile lor pe şira spinării...........