poesie 1.0

Sunt dansul frunzelor, legănat aievea de vântul de octombrie.
sunt stropul de vin rămas pe buză după ultima înghiţitură şi
plăcerea ce te imbrăţişează după muşcătură.
sunt clipa de dinaintea ultimului ţipăt şi fiorul ce-l urmează.
mânuşa cu care mă pălmuieşti când eşti nervoasă.
visul din care te trezesti atât de pătimaşă.
sudoarea de pe frunte şi dintre coapse
şi sigur demonii ce zilnic te apasă.
nimic mai mult decât ce vrei şi ce încerc
undeva între normalul şi firesc
momentul neatent când alţii îţi vorbesc.
sunt rima proastă ce încerc să ţi-o dedic,
şi asta-i cam tot ce am, îţi zic.
şi mi-aş dori sa fiu pace şi linişte şi muzică,
trezit zâmbitor sau apus curtenitor.
dar nu sunt.
sunt doar o rima spartă şi mahmură,
pierdută-n miile de rime sparte şi mahmure,
aterizată prin minune în aşternuturile tale.